Studiu: Femeile participă mai puțin la discuții în conferințe. Soluțiile sunt simple și aduc egalitate
Femeile participă mai puțin la discuțiile din cadrul conferințelor științifice, însă există soluții simple și concrete care cresc interactivitatea.
Femeile sunt predispuse să participe mai puțin la discuțiile din cadrul conferințelor medicale sau științifice, chiar dacă numărul invitatelor este egal cu cel al invitaților. Conform The Guardian, în ciuda acestei situații, mici intervenții în pregătirea acestor conferințe ar putea ajuta la incluziunea femeilor în discuții, a descoperit un studiu.
Conferințele medicale și științifice sunt imperative pentru vizibilitatea profesională a clinicienilor și academicienilor, iar cercetătorii au vrut să analizeze datele obținute după conferințele Societății de Endocrinologie.
Unul din doi licențiați este femeie, dar în pozițiile de profesor situația se schimbă
În ultimele decenii, femeile au reprezentat cam jumătate din numărul licențiaților în medicină, însă acestea sunt subreprezentate în pozițiile de profesori. Acest dezechilibru trebuia să fie corectat până acum, a spus autorul principal al studiului, dr. Victoria Salem de la Colegiul Imperial din Londra.
„Este o inerție în sistem... iar în parte este vorba despre modele. Dacă nu avem mai multe femei care vorbesc din poziția de expert sau ocupă funcții de purtători de cuvânt, următoarea generație nu aspiră la acest lucru”, a declarat ea. Salem și colegii săi au analizat întrebările și comentariile din timpul mai multor sesiuni din 2017 și 2018. Aproximativ 1.000 de participanți au fost prezenți la fiecare ediție, iar jumătate erau femei. În 2018, autorii studiului au făcut intervenții cu scopul de a crește incluziunea femeilor în discuții.
În ciuda faptului că delegații erau echilibrați din punct de vedere al genului, doar o întrebare din cinci venea de la femei. În plus, întrebările puse de bărbați au durat de trei ori mai mult decât cele puse de femei.
Există diferențe de comportament, dar câteva intervenții rezolvă problema
„Încă există diferențe importante între comportamentele bărbaților și femeilor. Indiferent de cauză, fie că este vorba de ingineria socială sau biologie, trebuie să rezolvăm problema când vrem să oferim dreptul la accesul egal la știință”, a mai explicat Salem. „Multă lume spune că trebuie ca femeile să «intre în discuție», dar am creat această cultură științifică ce îngreunează participarea lor”, a explicat și celălalt autor al studiului, Kevin Murphy.
Schimbarea simplă care a adus o participare crescută a femeilor în 2018, față de 2017, a fost creșterea numărului de femei din poziții de conducere. Astfel, cu cât mai mare era numărul, cu atât existau mai multe întrebări ale femeilor. În plus, dacă o femeie era prima care punea o întrebare, erau șanse mai mari ca după să urmeze mai multe femei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News