Data publicării:

Studiu: Facebook-ul este abandonat de tineri. Vezi de ce

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
article-0-19EAABF1000005DC-101_634x417
article-0-19EAABF1000005DC-101_634x417

Un nou studiu arată că tot mai mulți tineri abandonează Facebook-ul și aleg Twitter, unde numărul lor s-a dublat, sau Snapchat, unde distribuie mai multe informații personale despre ei decât au distribuit vreodată. Tinerii postează școala la care sunt, orașul și chiar numărul de telefon. De menționat este că aceste trei elemente care oferă informații despre o persoană puteau fi postate și pe Facebook, însă cercetătorii au descoperit că sunt postat pe celelalte două medii de socializare într-un număr mult mai mare. 

Unul dintre motivele invocate de tineri în fața cercetătorilor a fost că sunt prea mulți adulți pe Facebook. Un alt motiv invocat este că prea mulți utilizatori de Facebook publică detalii prostești despre viața lor, cum ar fi ce au mîncat la cină.  Amanda Lenhart, una dintre cercetătoare, a spus că ei încă au contul de Facebook, însă deosebirea este că petrec mult mai puțin timp pe el și mult mai mult pe Twitter, Instagram și Tumblr, scrie Daily Mail.

40% dintre tinerii din America au spus că vor accesa Facebook mult mai puțin anul acesta decât în trecut. 60% dintre ei își mențin profilul privat. Un adolescent are în medie 300 de prieteni pe Facebook și 79 de persoane care-l urmăresc pe Twitter. Raportul a arătat că 26% dintre tinerii din social media au cont de Twitter, mai mult decât dublu față de anul 2011, când aveau cont doar 12%. Studiul mai arată că 70% dintre tinerii din social media și-au sters prieteni din listă și 90% au postat o fotografie cu ei. 7 din 10 tineri au scris orașul din care sunt și 20% au scris numărul de telefon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel