Data publicării:

Studiu despre dezvoltarea inteligenței. Rezultate surprinzătoare

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un studiu recent i-a avut în vedere pe copiii bilingvi și pe cei monolingvi.

Exerciţiile bilingve nu îi fac pe copii mai inteligenţi, conform unui studiu efectuat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, publicat în cea mai recentă ediţie a jurnalului ştiinţific Plos One şi citat de agenţia Xinhua. Cercetarea nu a identificat nicio dovadă potrivit căreia copiii bilingvi ar avea rezultate mai bune la amintirea instrucţiunilor, controlul răspunsurilor şi trecerea cu rapiditate de la o sarcină la alta în comparaţie cu cei monolingvi.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Knoxville, Tennessee, şi de la Universitatea Ruhr din Germania au utilizat un test computerizat pentru a compara funcţiile executive în cazul a două grupuri de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani din Germania. Primul grup a fost alcătuit din 242 de copii care vorbeau limbile turcă şi germană, iar al doilea a fost format din 95 de copii care comunicau doar în germană. După ce au fost luaţi în calcul factori precum vârsta, sexul, memoria funcţională şi nivelul de educaţie al mamelor, concluziile studiului nu au relevat diferenţe semnificative între funcţiile executive ale copiilor din cele două grupuri, alcătuite din imigranţi turci în Germania şi nativi germani.

Citește și: FAKE NEWS despre România. Mii de oameni, în capcană. FOTO

Funcţiile executive reprezintă abilităţi cognitive de nivel înalt care le permit oamenilor să prezinte un comportament adaptabil, orientat către un scop în situaţii complexe, se arată în studiu. Potrivit cercetătorilor, capacitatea de a vorbi două limbi poate aduce copiilor beneficii sociale, oferindu-le mai multe oportunităţi, însă nu le oferă un avantaj din punct de vedere intelectual.

Citește și: Pegas, bicicletă inteligentă. Un nou pas major!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel