Data publicării:

STUDIU: Copiii pot fi contaminaţi cu NICOTINĂ chiar şi atunci când sunt ţinuţi de mână de un fumător. Dr. Mahabee-Gittens: Nu-i sărutaţi cum aţi stins ţigara!

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Expunerea la nicotină reprezintă un risc major pentru copii. E de ajuns ca cei mici doar să se atingă de suprafeţe dintr-o încăpere în care s-a fumat şi va resimţi, deja, efectele intoxicaţiei.

Expunerea directă la fumul de țigară și fumatul pasiv se știe că reprezintă factori de risc pentru copii, însă aceștia pot fi expuși la nicotină și prin simpla atingere a unor suprafețe contaminate cu substanțe provenite în urma arderii tutunului. Inclusiv dacă sunt ţinuţi de mână de un fumător.

Copiii pot fi expuși la niveluri ridicate de nicotină în urma atingerii obiectelor și a suprafețelor contaminate cu reziduuri provenite de la fumatul de tutun, potrivit unei cercetări efectuate la departamentul de medicină de urgență din cadrul Centrului Medical al Spitalului de Pediatrie din Cincinnati. S-a demonstrat că pe mâinile copiilor pot exista niveluri ridicate de nicotină chiar și atunci când părinții nu fumează în preajma lor, susține dr. Melinda Mahabee-Gittens, coautoarea studiului. Părinții ar putea crede că este suficient dacă nu fumează în apropierea copiilor lor, însă (...) aceste dovezi subliniază că singurul mod sigur pentru a proteja copiii de expunerea la fum este stoparea fumatului și interzicerea acestui obicei acasă, a completat Mahabee-Gittens.

Nu vă sărutaţi copiii imediat după ce aţi fumat! 

Studiul a fost efectuat pe 25 de copii având o medie de vârstă de 5 ani și cu părinți fumători. În urma analizelor, pe mâinilor tuturor a fost detectată prezența nicotinei. De asemenea, în cazul tuturor copiilor, cu excepția unuia dintre ei, cercetătorii au descoperit prezența în mostrele de salivă a cotininei, un produs chimic rezultat după ce nicotina pătrunde în corp. Expunerea la nicotină reprezintă un risc pentru copii, aceștia putând dezvolta unele probleme de sănătate printre care se numără afecțiuni respiratorii, infecții ale urechilor și atacuri de astm mai frecvente și severe, conform Centrului american pentru controlul bolilor. Cercetări anterioare au demonstrat că reziduurile provenite de la fumatul pasiv se pot acumula în praf, pe suprafețele din locuințe, în hainele fumătorilor și pe diverse obiecte precum jucăriile. Aşadar, încercaţi să vă lăsaţi de fumat dacă aveţi copii. Iar dacă nu puteţi, optaţi pentru ţigara electronică care nu va mai lăsa reziduuri nicotinice pe piele şi pe buze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel