Data publicării:

STUDIU: Animalele de companie au un impact pozitiv asupra sănătăţii stăpânilor lor

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
1001643824
1001643824

Proprietarii de animale domestice ar fi mai sănătoşi şi mai fericiţi decât persoanele care nu au, arată un studiu realizat recent de psihologi americani, menţionat de site-ul maxisciences.com.

Câinele este cel mai bun prieten al omului şi...al sănătăţii acestuia. Cel puţin aşa indică un studiu american publicat în cursul săptămânii în Journal of Personality and Psychology. După cercetări desfăşurate în trei etape, psihologi de la Universitatea din Saint-Louis şi Miami au ajuns la concluzia că animalele de companie au efecte pozitive asupra vieţii proprietarilor lor, mai sănătoşi şi fericiţi decât ceilalţi, informează Agerpres.

Chiar dacă descoperirea nu este o surpriză, oamenii de ştiinţă au analizat în detaliu ce impact fizic şi psihic au câinii, pisicile şi alte animale asupra celor care le deţin. În acest scop, au efectuat mai multe experienţe. În primul rând, au invitat 217 persoane, bărbaţi şi femei, să răspundă la câteva chestionare, pentru a evalua elementele care diferenţiază o persoană care are animale de companie de alta care nu are. 'Am constatat că proprietarii de animale de companie se simt mai bine decât ceilalţi... Au mai mult respect de sine, sunt mai în formă, se simt mai puţin singuri şi nu-şi fac atâtea griji ca ceilalţi', arată autorul principal al studiului, citat de Canoe Sante.

Cercetătorii au realizat alte două experienţe, unul pe 56 de proprietari de câini, în majoritate femei cu vârsta medie de 42 de ani. Concluziile au confirmat binefacerile aduse de necuvântătoare, deşi proprietarii nu dădeau semne că ar prefera relaţia cu animalul altor relaţii. În afară de faptul că întăreşte la proprietari respectul de sine, animalele constituie şi un sprijin social când stăpânul lor are nevoie de aşa ceva.

„Aceste rezultate aduc proba tangibilă că animalele au un impact deosebit de pozitiv asupra vieţii stăpânilor lor, atât pe plan psihic, cât şi fizic, având şi rolul unui important sprijin social“, încheie autorii studiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel