Studii: Cum se raportează psihopații și narcisiștii la măștile de protecție. Asta îi dă de gol!
Două studii recente arată că există o legătură între trăsăturile de personalitate și reacțiile la restricțiile impuse de autorități.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care au trăsături din „Tria Întunecată”, respectiv narcisismul, psihopatia şi machiavellianismul, sunt mai puţin dispuse să respecte restricţiile impuse de autorități sau să țină cont de măsurile preventive, relatează Newsweek, citat de Mediafax.
Peste o mie de persoane din Polonia au fost observate în cadrul celor două studii. Cercetătorii au tras concluzii similare: psihopații și narcisiștii sunt cel mai puțin dispuși să poarte măști de protecție sau să ia în calcul alte măsuri.
În primul studiu au fost observate 755 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 78 de ani, în a doua jumătate a lunii martie. La al doilea studiu, realizat în a doua jumătate a lunii aprilie, au participat 263 de persoane, cu vârste între 18 și 80 de ani.
„Persoanele care au trăsăturile Triadei Întunecate par să fie preocupate de aspecte negative ale prevenţiei şi nu iau în considerare beneficiile acesteia”, au notat cercetătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News