Studenta criminală a luat un antibiotic contraindicat în primul trimestru de sarcină
În urma anchetei efectuate de către Ministerul Justiției în cazul studentei criminale, care a dat naștere unui copil cu malformații, a reieșit că, în primul trimestru de sarcină, Carmen Bejan a luat antibiotice contraindicate pentru această perioadă, ea neștiind că este însărcinată.
Aceasta este una dintre concluziile anchetei efectuate de Ministerul Justiţiei în cazul bebelușului născut cu malformații grave de către Carmen Bejan, pentru a se stabili dacă studenta criminală a fost tratată corect și pentru a vedea cauzele acestei nașteri cu probleme.
În raport se mai precizează că pe durata sarcinii, lui Carmen Bejan i-au fost efectuate cinci ecografii de către medici specialişti de obstetrică-ginecologie din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Nici una din aceste investigaţii clinice nu a ridicat, însă, suspiciunea unei sarcini cu risc, potrivit unui comunicat de presă transmis de către Ministerul Justiției.
Potrivit sursei citate, în luna martie 2011, Bejan a fost internată în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova pentru o evaluare medicală amănunţită, iar în luna august 2011 a revenit la Penitenciarul Arad.
O lună mai târziu a cerut şi i s-a aprobat, cumpărarea din fonduri proprii a unui medicament (Ciprofloxacin) pentru tratarea unei infecţii urinare, medicament contraindicat în primul trimestru al sarcinii, cu posibil risc de malformaţii fatale, precizează Ministerul Justiţiei.
În luna octombrie 2011, după ce s-a constatat că este gravidă, s-a decis includerea sa în regim închis de executare a pedepsei. După modificarea regimului de detenţie, Carmen Bejan a fost mutată într-o cameră corespunzătoare noii situaţii, ţinându-se cont de faptul că era gravidă.
După depistarea sarcinii în luna octombrie 2011, i s-a recomandat un regim alimentar distrofic cu un supliment acordat pentru gravide (860 de calorii). A refuzat regimul distrofic şi a solicitat regim vegetarian, solicitare care i-a fost aprobată. A fost consultată periodic din punct de vedere medical atât de către medicii penitenciarului, cât şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Din luna martie 2012, a fost mutată în cadrul secţiei de infirmerie a penitenciarului Arad, pentru a fi sub supravegherea personalului medical.
În luna mai 2012, a fost recomandată internarea în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova dat fiind faptul că se apropia termenul la care urma să nască. În perioada ianuarie-aprilie 2012, au fost efectuate 5 ecografii care nu au constatat anormalităţi ale sarcinii. În seara zilei de 22 mai, a fost internată la Maternitatea Bucur, urmare a apariţiei contracţiilor uterine dureroase.
În urma unei ecografii făcute la Maternitatea Bucur, au apărut suspiciuni de malformaţii congenitale ale fătului şi s-a decis transferarea la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar Bucureşti, unde studenta criminală a născut prin cezariană în ziua de 25 mai un făt viu cu malformaţii, care a decedat ulterior.
Referitor la cererile de întrerupere a executării pedepsei, acestea au fost respinse de Judecătoria Arad, Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa a respins cererea ca nefondată, apreciind că „sarcina petentei este una cu evoluţie normală, fără vreun risc constatat medical, executarea pedepsei până la acest moment nu a afectat în niciun mod sarcina, petenta putând deci continua executarea pedepsei chiar şi în această situaţie".
Penitenciarul a asigurat condiţii corespunzătoare în limitele stabilite de lege pentru condamnatele aflate în situaţia sa. Bejan a primit vizite de la rude, ocazii cu care a primit diverse pachete cu alimente, dulciuri, băuturi răcoritoare, legume şi fructe şi a putut să facă diverse cumpărături de la punctul comercial din incinta secţiei unde îşi executa pedeapsa.
Potrivit comunicatului, studenta criminală a fost monitorizată şi evaluată medical periodic la fel ca în cazul unei sarcini cu evoluţie fiziologică normală. De la începutul sarcinii şi până la internarea în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova au fost efectuate 5 ecografii de către medici specialişti de obstetrică-ginecologie din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Nici una din aceste investigaţii clinice nu a ridicat suspiciunea unei sarcini cu risc.
Din datele raportului rezultă că, deocamdată, nu pot fi precizate cauzele malformaţiilor fătului şi respectiv, decesului acestuia, fiind necesare un examen necroptic al fătului, precum şi analize de specialitate pentru ambii părinţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News