STS a prezentat la Viena Sistemul eCall-112 în caz de accidente
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat, în perioada 22-26 octombrie, în cadrul celui de-al  19-lea Congres Mondial pentru Sisteme Inteligente de Transport, organizat sub egida Comisiei Europene, la Viena, serviciul pentru   apel de urgenţă din vehicule, denumit eCall-112. Sistemul prezentat de STS la Viena trebuie implementat pe toate automobilele care vor fi fabricate în UE din 2015, costul fiind estimat la circa o suta de euro.

Manifestarea a reunit, alături de reprezentanţii de nivel înalt ai CE, actori principali din domeniul Sistemelor Inteligente de Transport şi reprezentanţi ai industriei auto.

 Invitat oficial la Congres, directorul STS, generalul Marcel Opriş, a prezentat rezultatele concrete obţinute de România în domeniul serviciilor de urgenţă cu aplicabilitate în domeniul transportului rutier, se arată într-un comunicat al STS remis joi.

 De asemenea, reprezentanţii STS au făcut o demonstraţie practică pentru ca participanţii la eveniment să poată evalua direct modul de implementare şi operare în România a noului serviciu pentru apel de urgenţă din vehicule, denumit eCall-112. Sistemul eCall permite apelarea de urgenţă, manual sau automat, a dispeceratului 112, odată cu transmiterea de informaţii relevante privind locul accidentului şi date tehnice ale vehiculelor implicate.

 Astfel, apeluri eCall generate din Bucureşti au fost recepţionate pe o staţie tip dispecer 112 instalată în standul expoziţional din Viena, conectată securizat prin Internet, într-o reţea privată virtuală, la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - Dispeceratul 112 Bucureşti. Participanţii au putut vedea modul de recepţionare a apelului si poziţionarea automată pe hartă a datelor despre accident şi apoi alarmarea serviciilor de urgenţă din România pentru intervenţie şi salvare.

 STS a fost singurul invitat de la care a prezentat, printr-o demonstraţie în direct, întregul flux al serviciului de urgenţă eCall.

 Comisia Europeană susţine armonizarea şi standardizarea serviciului eCall-112 şi a felicitat în mod oficial România şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru performanţele atinse, arătând că ţara noastră este pregătită pentru implementarea serviciului eCall, ce va deveni obligatoriu în Europa din anul 2015, se mai arată în comunicatul STS.

Practic, sistemul prezentat de STS la Viena trebuie montat obligatoriu pe toate mașinile fabricate în UE din ianuarie 2015. În cazul unui accident grav, sistemul apelează automat numărul de urgență 112 sau poate fi declanșată manual și transmite toate coordonatele mașinii. În cazul în care unul dintre ocupanții mașinii poate vorbi, el poate intra în legătură audio directă cu operatorul 112 pentru a-i comunica datele necesare.

 Odată declanșat, sistemul formează numărul european de urgență 112, stabilește o legătură telefonică cu centrul corespunzator de preluare a apelurilor de urgență și transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, poziția exactă a vehiculului accidentat și direcția deplasării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel