Data publicării:

Structuri ale Comandamentului NATO, dislocate în România

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Pentru prima dată, structuri ale Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli sunt dislocate în România.

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă au anunțat vor inspecta, luni, trupele participante la exerciţiile TRIDENT JOUST 15 şi RESOLUTE CASTLE 15. Exercițiile se desfăşoară în Poligonul Cincu, judeţul Braşov. Cei doi oficiali vor verifica modul în care au fost îndeplinite responsabilităţile de naţiune gazdă pentru sprijinul celor două exerciţii.

Peste 1.000 de militari din 25 de ţări NATO participă, în perioada 17-28 iunie,  la exerciţiul TRIDENT JOUST 15. Comunicatul MApN în care anunță vizita ministrului la Cinciu preciziează că, îÎn cadrul acestui exerciţiu, pentru prima dată, structuri ale Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli sunt dislocate în România. Tot în premieră, va fi realizat transferul comenzii şi controlului Forţei de Răspuns a NATO spre această locaţie temporară.

Peste 200 de militari şi tehnică din unităţile de geniu ale Forţelor Terestre participă, în perioada 16 iunie-15 septembrie, la exerciţiul româno-american RESOLUTE CASTLE 15. Exerciţiul se desfăşoară în comun cu militari din Batalionul 877 Geniu al Gărzii Naţionale a statului Alabama.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel