Data publicării:

Stroe, ”coleg de bancă” cu neamțul Friedrich la JAI

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
stroe dece
stroe dece

Ministrul român de Interne, Radu Stroe, va sta la Consiliul Justiție și Apărare Internă lângă omologul său german, creștin-democratul Hans-Peter Friedrich, pe care l-a criticat în termeni duri, după ce neamțul a anunțat public faptul că Germania nu le va permite României și Bulgariei intrarea în Schengen.

Organizatorii JAI i-au așezat alături pe ministrul de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich și pe cel român, Radu Stroe, scrie adevarul.ro.

Radu Stroe i-a transmis de curând omologului său german că a pierdut ocazia să tacă, atunci când a anunțat într-un interviu acordat Der Spiegel că Germania își va folosi dreptul de veto pentru a bloca intrarea României și Bulgariei în Schengen.

"Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor", a declarat Friedrich duminică.

"Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de către cetăţenii noştri numai în condiţiile în care sunt asigurate premisele de bază", a spus Friedrich. "În momentul de faţă nu este cazul" a completat el.

"Domnul ministru de Interne al Germaniei a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI, unde putea spune orice. Păcat. În sistemul nostru de activitate specifică Ministerului de Interne există o vorbă: «trebuie să păstrezi limita legitimei apărări». Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat pentru marea Germanie", spunea Radu Stroe luni, la Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel