Data actualizării:
Data publicării:

Strategia PSD pentru a scăpa de Valeriu Zgonea. Care e rolul lui Ponta

Autor: DCNews Team
WhatsApp

Demiterea lui Valeriu Zgonea de la șefia Camerei Deputaților este dificilă pentru partid, teoretic existând șanse ca acesta să rămână în funcție, după excluderea din PSD.  Pentru a-l da jos din funcție pe Valeriu Zgonea, grupul PSD trebuie să propună în plen un alt președinte al Camerei. Dacă acesta întrunește 50% plus un vot, din numărul total al deputaților, Valeriu Zgonea este considerat demis, iar noul președinte intră în funcție. În cazul în care PSD nu obține majoritatea, pentru noua numire, Valeriu Zgonea rămâne pe mai departe președinte.

Surse din PSD au declarat pentru DCNews că partidul pregătește atent mișcarea din Cameră. Dacă nu există și o propunere a PNL, Valeriu Zgonea nu are nicio șansă să rămână în funcție, neavând susținători în grupul parlamentar PSD.

Calculele hârtiei: PSD are nevoie de încă 10 procente

Dacă PNL va propune un alt nume pentru șefia Camerei, există riscuri, întrucât PSD are doar 41% din numărul total de deputați, nefiind excluse și unele absențe, în ziua votului.  UNPR are 10 procente, la Cameră, dar unii deputați ai acestei formațiuni sunt în negocieri cu PNL, după cutremurul de la vârful formațiunii. ALDE are 7%, iar UDMR negociază fiecare vot, la fel deputații din grupul minorităților naționale. PNL are 34%, în Cameră. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat pentru DCNews că PNL va propune cu siguranță un candidat la șefia Camerei, dacă se ridică problema înlocuirii lui Valeriu Zgonea.

Negocierile au început

Ca urmare, nu va fi înaintată o nouă propunere în plen până nu vor avea loc consultări cu toți deputații, astfel încât PSD să meargă ”la sigur”. Negocierile au început, în primul rând în interiorul PSD. Un eșec al votului ar fi un semnal dezastruos în plină campanie electorală.  

Mai multe nume au fost luate în calcul, pentru a asigura cea mai mare susținere în momentul votului: Florin Iordache, Florin Pâslaru, Marian Neacșu, un deputat apropiat de Liviu Dragnea. Cele mai multe șanse le are, însă, Victor Ponta, care ar putea obține ușor sprijinul UNPR, cu care a guvernat, are sprijinul ALDE și o relație bună cu UDMR.  

De asemenea, PSD rulează două scenarii în ceea ce privește momentul acțiunii. O variantă blitz krieg ar urma să îi surprindă pe liberali, care nu vor reuși să propună un nume cu șanse, și să negocieze susținerea acestuia. Altă variantă vizează câteva runde de consultări, cu celelalte partide și cu deputații minorităților, pentru a bate în cuie o majoritate sigură. 

 

Citește și: PNL îl respinge categoric pe Valeriu Zgonea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel