Stomatologie. Consultații și tratamente gratuite pentru locuitorii Sectorului 4
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
stomatologie
stomatologie
Stomatologie. Singurul spital de profil din capitală, care oferă servicii medicale gratuite cetățenilor Bucureștiului se va muta în sectorul 4 

Pacienții cu probleme stomatologice care locuiesc în sectorul 4 al capitalei pot ajunge mult mai repede la un medic specialist care să-i trateze. Adulții și copiii, care suferă din cauza afecțiunilor dentare, vor putea beneficia în regim de urgență sau nu, de consultații, radiografii și tratamente stomatologice, în funcție de problemele cu care se confruntă. Mai mult, toate aceste servicii vor fi gratuite și asigurate de către o echipă medicală cu o vastă experiență. Mai exact, de către medici și asistenți ai Facultății de Medicină Dentară, care vor fi relocați din mai multe clădiri, cu risc seismic ridicat, într-un spațiu nou reamenajat din sectorul 4 al capitalei.

Totodată, în același centru își vor desfășura activitatea studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Medicină Dentară, urmare a unei colaborări între Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" și Sectorul 4 al Municipiului București, cu sprijinul și implicarea activă a Primăriei Muncipiului București.

Asocierea dintre cele două instituții nu este întâmplătoare, dimpotrivă. Medic stomatolog de profesie și asistent universitar în cadrul UMF, primarul Daniel Băluță are în lucru chiar un astfel de proiect, al construcției și amenajării unui centru multifunctional, care să ofere servicii medicale și sociale gratuite pentru cetățenii Sectorului 4 și nu numai.

Noul ansamblu destinat serviciilor medicale și sociale va fi amenajat într-o zonă ușor accesibilă a sectorului și va fi compartimentat astfel încât toate activitățile să se desfășoare în cele mai bune condiții. Cabinetele medicale vor fi dotate corespunzător iar zonele destinate activităților didactice vor fi precis delimitate.

Costurile investiției necesare atât pentru realizarea lucrărilor de construcție cât și pentru utilarea acestora se ridică la valoarea de aproximativ 21.000.000 lei, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local al Primăriei Municipiului București și al Sectorului 4.

Proiectul privind cooperarea dintre Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" urmează să intre pe ordinea de zi a proximei ședințe a Consiliului Local Sector 4 și ulterior pe cea a a ședinței Consiliului General al Municipiului București.

Această inițiativă va deveni realitate datorită implicării deosebite din partea primarului general al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a rectorului Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila", academician Ioanel Sinescu şi a prorectorului cu probleme de învățământ universitar de licență și de master al UMF, prof. univ. dr. Ecaterina Ionescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel