Stoc nou Remdesivir. Tătaru, despre o rezervă de 6 luni
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto AGERPRES
Foto AGERPRES
Nelu Tătaru a spus când ar putea România să își constituie un stoc de Remdesivir pentru 6 luni.

'În perioada iulie-octombrie, noi am avut gratuit de la Uniunea Europeană 12.000 de doze. Aceste doze s-au distribuit în funcţie de numărul de pacienţi aflaţi în terapie intensivă, câte şase doze pentru fiecare din spitalele fază 1, fază 2 sau spitale suport. Începând cu luna octombrie, statul român a început să achiziţioneze contra cost aceste doze.' a spus Tătaru.

'Pe luna octombrie suntem ... Cred că luni vom avea şi ultima tranşă din cele 12.000 de doze, ca totalul care a fost în ultimele luni din donaţii, urmând ca în noiembrie să avem între 14.000 şi 18.000 de doze achiziţionate, urmând, odată cu rectificarea bugetară, să putem merge pe o rezervă de şase luni.' a zis Tătaru.

'Rămâne efectiv ca şi comisiile de boli infecţioase şi terapie intensivă să readapteze acest tratament atât pentru terapie intensivă, cât şi pentru stadiile medii, severe, în stadiile incipiente şi fiecare medic curant să adapteze acest protocol la pacientul pe care îl îngrijeşte', a precizat Tătaru.

El s-a referit, de asemenea, la vaccinurile împotriva SARS-CoV-2 pe care ar urma să le achiziţioneze Uniunea Europeană, subliniind că România 'are o strategie în lucru'.

'Noi avem o strategie în lucru în acest moment. Depinde foarte mult de tipul de vaccin care va veni. Sunt trei firme cu care Comunitatea Europeană este în discuţii în acest moment şi în achiziţii, rămânând speranţa ca la sfârşitul anului, începutul anului viitor, sfârşitul lunii ianuarie, să putem avea avea acest vaccin.' a declarat Tătaru.

'Rămâne ca după tipul de vaccin, sunt vaccinuri care sunt ţinute la minus 70 de grade sau sunt vaccinuri care sunt ţinute între două şi opt grade, să pregătim două alternative pentru a putea exploata momentul în care aceste vaccinuri vin, atât ca structură, ca reţea, cât şi ca moment al efectuării vaccinului', a adăugat ministrul. Nelu Tătaru susţine că Uniunea Europeană va transporta vaccinul către ţările membre, iar fiecare stat îl va conserva şi îl va utiliza', a declarat vineri seară, la Botoşani, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel