Stirile dimineții din sport - miercuri 12 iunie 2019
Sinteza știrilor din sport din dimineața zilei de 12 Iunie 2019.
* Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat marţi definitiv în sensul respingerii solicitării de daune în cuantum de aproximativ 300 de milioane de euro, solicitate de FC U Craiova SA, grupare condusă de Adrian Mititelu, Federaţiei Române de Fotbal, în urma excluderii clubului la 20 iulie 2011, anunţă FRF.
* Fostul internaţional, Florin Prunea este, de marţi, managerul general al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat conducerea clubului din Ştefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial.
* Fundaşul Ionuţ Nedelcearu va rămâne în lotul naţionalei de tineret a României, care va participa la Campionatul European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, în perioada 16-30 iunie, potrivit site-ului FRF.
* Echipa de fotbal ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a ajuns, marţi, la un acord cu fundaşul central nord-macedonean Risto Mitrevski, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
* Fostului arbitru internaţional Toni Heleşteanu a fost numit, marţi, în fruntea Departamentului de Scouting la clubul de fotbal Politehnica Iaşi, a anunţat gruparea pe site-ul său oficial.
* Eugen Pîrvulescu a fost numit în funcţia de preşedinte executiv al clubului de fotbal Academica Clinceni, a anunţat, marţi, gruparea nou-promovată în Liga I pe site-ul său oficial.
* Sârbul Stevan Ljubicic va fi antrenorul echipei feminine de volei Dinamo Bucureşti, a anunţat clubul, marţi, pe site-ul său oficial.
* Echipa Olandei a învins-o pe cea a Noii Zeelande cu scorul de 1-0, marţi, la Le Havre, într-un meci din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal feminin din Franţa.
* Echipa de fotbal a Chinei a învins-o pe cea a Tadjikistanului cu scorul de 1-0, într-un meci de pregătire disputat marţi în oraşul Guangzhou, informează presa internaţională.
* Parfait Mandanda, portarul lui Dinamo Bucureşti, este în lotul Republicii Democrate Congo pentru Cupa Africii pe Naţiuni (CAN) 2019, scrie France Football.
* Reprezentativa Suediei a învins selecţionata statului Chile cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, la Rennes, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale feminine de fotbal din Franţa. Scandinavele s-au impus prin golurile marcate de Kosovare Asllani (83) şi Madelen Janogy (90+4), într-un meci întrerupt circa 40 de minute din cauza unei furtuni, în min. 71, transmite AFP.
* Naţionala Germaniei a surclasat echipa Estoniei cu scorul de 8-0, marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din preliminariile EURO 2020 la fotbal, un record în actuala campanie. Marco Reus şi Serge Gnabry au reuşit duble, restul golurilor fiind semnate de Leon Goretzka, Ilkay Guendogan, Timo Werner şi Leroy Sane.
* Belarusa Arina Sabalenka, pe poziţia a 10-a în ierarhia tenisului feminin, a fost învinsă marţi de o adversară aflată pe locul 214 mondial, australianca Destanee Aiava, 7-6 (7/3), 1-6, 6-4, în prima rundă a turneului WTA de la s-Hertogenbosch (Olanda), cu premii totale de 250.000 de dolari.
* Ciclistul irlandez Sam Bennett (Bora-hansgrohe) a câştigat marţi, la sprint, etapa a 3-a din Criterium du Dauphine, desfăşurată între între localităţile franceze Le Puy-en-Velay şi Riom, pe distanţa de 177 km, în timp ce belgianul Dylan Teuns (Bahrain-Merida) rămâne pe primul loc în clasamentul general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News