Data publicării:

Știai că poți să naști în funcție de ce zodie vrei să fie copilul tău? Dr. Alice Barbu (SANADOR), explicații / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Dr. Alice Barbu, medic specialist obstetrică-ginecologie la SANADOR, a explicat că procesul de fertilizare in vitro (FIV) implică multiple etape, inclusiv evaluarea sănătății embrionilor și a cauzelor infertilității. De asemenea, medicul a explicat că unele cupluri aleg să planifice nașterea în funcție de semnul zodiacal dorit.

Alegeri prezidentiale 2024

Dr. Alice Barbu a vorbit despre procesul fertilizării in vitro (FIV) și durata acestuia. Potrivit medicului, investigațiile inițiale durează aproximativ o lună, iar stimularea poate începe în ciclul menstrual următor.

„Cât durează fertilizarea in vitro în total? Cât e perioada de la prezentarea la cabinet până la ecografia care arată sexul copilului? Că asta e prima grijă la ecografii, să afle dacă e băiat sau fată.”, a spus Val Vâlcu.

„Primul lucru pe care vrem să-l vedem noi, ca și ginecologi, este de fapt ritmul cardiac, activitatea cardiacă. Depinde în ce moment se prezintă cuplul, depinde care e cauza infertilității. Dacă e o cauză mecanică rezolvabilă, dacă e vorba de o infecție, atunci va trebui tratată. Dacă e vorba de o altă patologie asociată, de tipul endometriozei, atunci perioada de timp e puțin mai îndelungată.

Din momentul în care cuplul se prezintă, durează cam o lună până efectuăm toate investigațiile necesare, astfel încât să ne orienteze diagnosticul de infertilitate sau cauza infertilității.

Depindem foarte mult de ciclul menstrual al pacientei, ciclu menstrual care este la o lună. Deci dacă am început investigațiile pe un ciclu, stimularea și toate au ieșit în regulă pentru o stimulare, deci avem diagnosticul și urmează stimularea, putem să o facem din ciclul următor. Deci aproximativ o lună până începem procesul.

Ulterior, după ce am făcut embriotransferul, am trecut de această etapă, cam la 10 zile se face analiza de Beta HCG. Dacă am văzut-o pozitivă, prima ecografie se face cam la 4-5 săptămâni. Atunci se vede intrauterin sarcina. Până ajungem să vedem sexul, până pe la 15 săptămâni, e un timp mai lung.”, a spus medicul.

 

3. -imagine fara descriere- (dr--alice-barbu_15437000.jpg)

Poate fi selectat sexul copilului?

Întrebată dacă sexul viitorului copil poate fi selectat în momentul alegerii embrionilor, dr. Alice Barbu a răspuns că, deși ar fi posibil prin analiză genetică, acest lucru nu este considerat etic. Aceasta a explicat că există discuții la nivel global despre tehnicile de selecție, dar acestea se concentrează mai mult pe calitatea embrionilor, nu pe sex.

„Nu e posibil ca în momentul în care sunt selectați embrionii să fie selectat și sexul viitorului copil?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Ar fi posibil printr-o analiză genetică, însă nu este etic. Încă sunt discuții, la nivel global, despre tehnici de lecție, dar mai mult raportate la calitatea embrionilor.”, a spus dr. Alice Barbu. 

 

Românii planifică nașterea în funcție de semnul zodiacal

Întrebată dacă există cupluri care aleg fertilizarea in vitro pentru ca micuțul să se nască într-o anumită zodie, dr. Alice Barbu a confirmat că sunt astfel de cupluri, menționând că unele paciente își doresc să nască după ora 00:00 pentru ca bebelușii să aibă un anumit semn zodiacal.

„Sunt cupluri care pornesc acest proces astfel încât micuțul să se nască într-o anumită zodie?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Da, bineînțeles. Sunt... Și inclusiv la naștere am avut paciente care și-au dorit să nască după 00:00 ca să aibă un anumit semn zodiacal sau să treacă în zodia următoare. Și se poate realiza.”, a spus dr. Alice Barbu la interviurile DC News și DC Medical. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel