Stephen Fry revine, după o pauză de 40 de ani
Actorul şi prezentatorul Stephen Fry îşi va prezenta în această vară noua sa carte, "Mythos", care reprezintă o reinterpretare a legendelor greceşti, în cadrul primului turneu pe care artistul îl va susţine în Marea Britanie după o pauză de aproape 40 de ani, a anunţat joi bbc.com.
Turneul "Mythos: A Trilogy - Gods. Heroes. Men" va debuta cu un show la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, pe 19 august.
Conţinutul cărţii sale a fost împărţit în trei show-uri distincte, iar spectatorii îl vor ajuta pe Stephen Fry să aleagă legenda pe care artistul o va prezenta pe scenă la fiecare reprezentaţie.
Stephen Fry, primul turneu, după o pauză de aproape 40 de ani
Acesta va fi primul turneu al actorului Stephen Fry după seria de spectacole pe care le-a susţinut alături de Hugh Laurie.
Stephen Fry şi Hugh Laurie, doi actori de comedie şi foarte buni prieteni, au susţinut un turneu în Marea Britanie cu scenete comice la sfârşitul anilor 1980.
Cea mai recentă incursiune a actorului Stephen Fry în universul teatrului a fost reprezentată de rolul Malvolio din spectacolul "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, jucat la Londra înainte de a fi transferat pe Broadway.
Stephen Fry și cancerul la prostată
În februarie 2018, artistul a anunţat că a suportat o intervenţie chirurgicală după ce a fost diagnosticat cu cancer la prostată şi a spus că acea operaţie, realizată într-un stadiu incipient al bolii, i-a salvat viaţa.
Spectacolul "Mythos" a avut premiera în 2018 la Shaw Festival din Ontario, unde a fost primit cu multă căldură de publicul canadian.
Primul act - "The Gods" - prezintă vieţile zeilor greci Zeus, Hera, Apollo şi Atena, printre alţii, în timp ce actul al doilea - "Heroes" - prezintă realizările fabuloase ale unor personaje precum Perseu, care s-a luptat cu gorgona Meduza, şi Tezeu, care l-a ucis pe Minotaur.
"Men", actul final, va relata bătălii şi conflicte străvechi, precum Războiul Troian, şi călătorii epice, precum aceea întreprinsă de Odiseu (Ulise).
După patru reprezentaţii la Edinburgh, turneul va ajunge apoi la Salford, Liverpool, Birmingham, Londra, Oxford şi Gateshead.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News