Data publicării:

STENOGRAME. Marcel Ciolacu, la grupurile PSD: Am o veste bună și una rea despre moțiune și anticipate

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Fb Marcel Ciolacu
foto: Fb Marcel Ciolacu

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu parlamentarii PSD înainte de dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură, în plenul Camerelor reunite, de miercuri.

”Am două vești pentru voi, le-a spus Ciolacu. Una bună, alta rea. Vestea bună este că trece moțiunea (deci nu vor fi alegeri în două tururi-n.red.). Vestea proastă este că nu vor fi nici anticipate!”.

Ciolacu nu a explicat care sunt înțelegerile pe care le-ar avea cu alte forțe politice, pentru o majoritate de guvernare. Este, deci, posibil, ca liderul PSD să se gândească la tot la un guvern PNL, dar fără Orban și o parte dintre miniștri. Este clar că acordul pentru anticipate și vot într-un singur tur, pe 21 iunie, a căzut, dacă Ciolacu nu și-a mințit parlamentarii, ba mai mult, liderul PSD are o înțelegere pentru guvernare.

Cea mai bună soluție pentru PSD ar fi vot la termen, cu un guvern condus de PNL din care să facă parte și USR,PMP sau ALDE, astfel încât Dreapta să-și poată arăta limitele până în noiembrie. Impactul bugetar al beneficiilor sociale și monetare oferite de guvernul Orban, în baza programului de guvernare al lui Liviu Dragnea, va fi cel mai puternic resimțit după 1 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel