Data actualizării:
Data publicării:

Stenograme din Parlament: Banii Radioului Public (SRR), în cheie politică! Romașcanu-Roman, replici. ”Vreau să vă indic penibilul”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Execuția bugetară a Societății Române de Radiodifuziune, care trebuia să fie un raport tehnic în Parlament, a căpătat un aspect total politic. 

Georgică Severin, de la Societatea Română și Radiodifuziune, a spus că anul 2018 a fost dificil și complicat, pentru că atât SRR și TVR au avut venituri integral de la bugetul de stat. Totuși, pentru SRR, a fost ”un an cu un rezultat financiar foarte bun, deoarece am executat în integralitate execuția bugetară”. 

”Veți fi într-o situație extraordinar de delicată”

”Lucrurile sunt evident într-o cheie politică și vor rămâne așa” a precizat Lucian Romașcanu (PSD), adăugând că ”n-ar trebui ca erorile cuiva să justifice erorile altcuiva și dvs. sunteți pe punctul de a produce o eroare administrativă motivată politic”. ”Suntem în situația în care va trebui să votăm un aviz cu încărcătură politică. (...) Vreau să vă atrag atenția: dacă vrem să facem lucrurile să funcționeze, trebuie făcute corect. Înțeleg că există în dezbatere o lege care să separe funcțiile de președinte de cea de director general, mai mult decât corectă inițiativa, mai ales că ea aparține d-lui Georgică Severin, și în primul meu mandat de senator am îmbunătățit-o și ea este de câțiva ani de zile în Camera Deputaților blocată, e un lucru foarte bun” a mai spus alesul PSD. El a continuat: ”Raportul pe 2020 trebuie să apară până în 15 aprilie, radioul a trimis deja raportul, nu v-aș recomanda să vă grăbiți să picați raportul pe 2019, pentru că veți fi într-o situație extraordinar de delicată” a mai spus el.

Argumentele PNL: raportul Curții de Conturi și ingerința politică

În replică, Florin Roman de la PNL a spus că ”apreciez că dl. Romașcanu recunoaște ingerința politică destul de gravă cel puțin în perioada 2016-2019, dar ținând cont și de constatările raportului Curții de Conturi, e adevărat, în cazul radioului problemele sunt mai mici decât în cazul Televiziunii Române, eu propun să supuneți votului un aviz negativ”. ”Îl apreciez pe dl. Roman, dar nu am susținut ingerințe politice, e foarte greu să convingi 2.000 de jurnaliști să cânte după o singură partitură și asta trebuie s-o știe și dl Roman” a spus Romașcanu. 

A fost supus la vot un aviz nefavorabil la contul de execuție bugetară pe anul 2018 al SRR. ”Doar pentru lămurirea colegilor, fiind un vot pentru aviz de respingere, PSD votează contra” a spus Romașcanu, căruia i s-a replicat ”observ, dle senator, că ați avut mare succes cu discursul dvs”. ”Nu văd succes, dar mulțumesc” a spus Romașcanu, când i s-a replicat că s-a vrut a fi o glumă. ”Să râdem, ce să zic” a continuat Romașcanu. 

La Camera Deputaților, s-au dat 7 voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă”, iar la Senat 16 ”pentru”, 9 ”împotrivă”. ”Înregistrăm un aviz nefavorabil cu 23 de voturi pentru, 13 împotrivă” a fost concluzia pentru 2018. 

Georgică Severin, intervenție. A cerut respect

S-a continuat discuția pe 2019, moment în care Georgică Severin a cerut dreptul la cuvânt: ”Știu că este normal, dat fiind că s-a schimbat majoritatea, ca noua majoritate să schimbe conducerile cum crede de cuviință, știu că nu am dat concurs pentru acest post și mă voi supune întotdeauna mandatului Parlamentului, dar există varianta schimbării Consiliului de Administrație și a președintelui foarte simplu, pe baza raportului general din Comisia de Cultură, unde lucrurile sunt mult mai aproximative, dar aici discutăm de cifre. Faptul că se dă un aviz negativ indică faptul că anumite cifre nu ar fi fost corecte, este munca câtorva zeci de persoane din departamentele economice.” El a cerut mai mult respect pentru colegii săi din zona economică. Cu privire la 2019, concluzia lui Georgică Severin este una clară: ”din punct de vedere economic și financiar, SRR și-a îndeplinit misiunea”. 

Și-n cazul lui 2019, Florin Roman invocă, cu privire la execuția bugetară, ingerința politică. El a propus un aviz negativ și i-a dorit lui Georgică Severin ”sincer, multă sănătate”. 

”Avizăm date economice și trebuie să aducem date serioase”

Discuțiile au continuat, cu sublinierea faptului că discuțiile ar fi trebuit să fie despre corectitudinea cu privire la prevederile bugetare, cu privire la angajamentele legale și bugetare, nu unele strict politice, pe cine este sau a fost la putere: ”Nu avem cum să avizăm negativ date care oglindesc cifre cu privire la activitatea economică a acestei entități, nu putem folosi ședința de astăzi, avizul negativ ca un instrument coercitiv. Nu putem contesta date economice. Dacă le avizăm negativ, trebuie să indicăm care sunt prevederile bugetare incorecte, care sunt angajamentele legale incorecte. Avizăm date economice și trebuie să aducem argumente serioase dacă avizul nostru este unul negativ. Nu avizăm astăzi aspecte care vizează rapoartele Curții de Conturi, noi avizăm astăzi, conform ordinii de zi, rapoartele care vizează informații cu privire execuție. Vreau să vă indic penibilul în care vă aflați. Repet, avizăm date economice, prezentate prin rapoarte”. 

A fost supus la vot un aviz nefavorabil asupra execuției bugetare a SRR pe anul 2019, al cărui rezultat a fost 23 de voturi ”pentru”, 15 ”împotrivă”. 

În cuvântul final, Georgică Severin le-a mulțumit celor care au votat, în special celor care au citit rapoartele trimise, precizând că e cu ”conștiința extrem de împăcată”. El a spus că ”astăzi au fost cifre și, indiferent de voturile care se dau, nu mint și arată că activitatea economică financiară a SRR a fost extrem de bună, cum a constatat chiar și Curtea de Conturi”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel