Stelian Tănase răspunde acuzațiilor de CENZURĂ
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
tanase
tanase

Președintele interimar al Televiziunii Române, Stelian Tănase, a răspuns acuzațiilor de cenzură printr-un document trimis Comisiei de Etică din TVR și CNA. 

 

Stelian Tănase se referă la acuzațiile de cenzură aduse în cazul unui documentar, semnat de Monica Ghiurco, "Moștenirea clandestină", care a fost scos de pe postul televiziunii din Moldova, la cererea șefului interimar, Stelian Tănase.

"Precizăm că decizia privind eliminarea programului sus-menționat a intervenit ca urmare a exercitării controlului ierarhic redacțional asupra emisiunilor difuzate de serviciul public de televiziune în conformitate cu art IV 7 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al SRTV și cu prevederile legii 504/2002 a Audiovizualului, care permit exercitarea unui control redacțional prin intermediul mecanismelor și structurilor de autoreglementare a SRTV", se arată în document, potrivit paginademedia.ro.

Stelian Tănase mai arată că decizia de a scoate "Moștenirea clandestină" din grila de programe a fost luată înainte de data de 7 februarie, data difuzării materialului.

„Acuzațiile de cenzură ce s-au adus televiziunii publice în legătură cu oprirea de la difuzare a producției Moștenirea clandestină sunt total nefondate și netemeinice în contextul în care SRTV a acționat în deplină conformitate cu prevederile legale și statuare în vigoare. Acțiunile întreprinse cu respectarea prevederilor legale și statuare nu pot fi considerate în niciun caz a aduce atingere drepturilor fundamentale prevăzute în Constituția României”, mai arată Stelian Tănase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel