Steinmeier, preşedintele Germaniei, vizită oficială în Ucraina
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Germaniei, a ajuns la Kiev. 

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a sosit marţi la Kiev, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt.

"Mă bucur de întâlnirea mea cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev şi cu populaţia din nordul ţării, unde îmi voi face o idee despre viaţa lor în plin război", a spus Steinmeier, potrivit unui text transmis de purtătoarea de cuvânt, scrie Agerpres.

Înainte de întrevederea sa cu Zelenski, Steinmeier se va deplasa în orăşelul Koriukivka (nordul Ucrainei, la frontiera cu Belarus), care fusese ocupat de trupele ruse. Această localitate, care între timp a fost eliberată, trebuie să facă faţă frigului, în condiţiile în care infrastructurile sale sunt distruse.

Preşedintele german va furniza ajutor localităţii pentru infrastructurile sale energetice.

"Mesajul meu pentru ucraineni: puteţi conta pe Germania! Vom continua să susţinem Ucraina: militar, politic, financiar şi pe plan umanitar", a dat asigurări Steinmeier.

Frank-Walter Steinmeier va prelua împreună cu preşedintele ucrainean conducerea departamentului de sponsorizare a reţelei de înfrăţire a oraşelor germane şi ucrainene.

"Cu cât mai multe sponsorizări vor exista, cu atât mai uşor va fi să se treacă de iarnă şi să se construiască împreună un viitor european", a mai spus Steinmeier. 

Kremlinul e nemulțumit: Nu vede entuziasmul în Franța și-n Germania pentru mediere. Dă exemplul Turciei

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul federal german Olaf Scholz nu manifestă "nicio dorinţă" să participe la o mediere în negocierile de pace asupra conflictului din Ucraina, a denunţat luni Kremlinul, informează AFP, citată de Agerpres.

"În ceea ce-i priveşte pe domnii Macron şi Scholz, în ultimul timp ei nu manifestă nicio dorinţă să asculte poziţia părţii ruse şi să participe la vreun efort legat de mediere", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, Peskov a făcut elogiul "poziţiei Ankarei, mult diferită de cele ale Parisului şi Berlinului". "Ankara îşi manifestă dorinţa de a continua eforturile de mediere" care au fost "foarte apreciate" de preşedintele rus Vladimir Putin, a subliniat Peskov. Membră a NATO, Turcia, foarte dependentă de gazul şi petrolul rusesc, încearcă de la declanşarea ofensivei ruse pe 24 februarie să-şi menţine relaţiile cu Ucraina şi cu Rusia, şi nu s-a raliat sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei.

Ankara a jucat un rol-cheie în schimbul de prizonieri din septembrie dintre Rusia şi Ucraina, precum şi în încheierea în iulie, sub egida ONU, a unui acord între cele două ţări, acord care să permită exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Bosfor. De asemenea, în două reprize Turcia a reunit, în martie, pe teritoriul său reprezentanţi ruşi şi ucraineni pentru negocieri care în final au eşuat, cele două tabere acuzându-se reciproc de acest eşec.

Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au avut mai multe întrevederi în ultimele luni. Preşedintele rus a propus la mijlocul lui octombrie înfiinţarea unui "hub de gaze" în Turcia, o iniţiativă susţinută de Erdogan, care a cerut guvernului său să înceapă imediat lucrul la acest hub. Franţa a apreciat că acest hub "nu are niciun sens", în condiţiile în care europenii vor să-şi reducă dependenţa de hidrocarburile din Rusia. 

CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel