Data publicării:

Ştefan Radu ar putea juca la Atalanta (presă)

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Fotbalistul român Ştefan Radu s-ar putea despărţi după 11 ani şi jumătate de Lazio pentru a juca la altă echipă din Serie A, Atalanta, informează jurnalistul Gianluca Di Marzio. Presa italiană a scris de mai multe săptămâni că fundaşul român s-ar putea despărţi de Lazio, care l-ar fi fi anunţat că nu are garantat postul de titular. Radu, care în octombrie va împlini 33 de ani, a disputat 348 de meciuri pentru actuala sa formaţie, cu care a câştigat de trei ori Cupa şi de două ori Supercupa Italiei. Radu are contract cu Lazio până în 2021. Potrivit jurnalistului citat, au avut loc deja primele contacte între Radu şi Atalanta şi în curând ar putea avea loc accelerarea negocierilor. Gruparea din Bergamo a încheiat pe locul 3 ultima ediţie de campionat şi va evolua în premieră în grupele Ligii Campionilor. Radu a avut 33 de meciuri în toate competiţiile în sezonul trecut, Lazio a câştigat Cupa Italiei, asigurându-şi prezenţa în grupele Europa League. În campionat, echipa a ocupat locul 8.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel