Data publicării:

e-Factura, exemplul Franței. Revolta lui Dumitrescu: ”Tu, România, n-ai nicio treabă”/ Pălărie: Decizii teribil de proaste

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

A fost adoptată E-Factura pe repede-înainte și pe negândite?

Ștefan Pălărie, senator USR, a vorbit în emisiunea „Ce se întâmplă?” cu Răzvan Dumitrescu despre lacunele guvernării din prezent în România. S-a atins și subiectul E-Factura, după ce s-a amintit de decizia ministrului Marcel Boloș de a prelungi termenul limită până la care se pot transmite. Perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite facturile emise și în sistemul e-Factură a fost extinsă până la 31 mai. 

Răzvan Dumitrescu: Dai drumul la E-factura tu, stat, care n-ai fost în stare să compatibilizezi bazele de date, fără să constați efectele negative, în timp ce Franța, care e țiplă la digitalizare (în 1990 Franța avea 80% din telefonia fixă digitală) a zis - dom'le, nu ne încumetăm încă, vrem o amânare până în iulie! De 3-4 ani antrenându-se! Încă descopereau mici chestii și au zis - nu ne avântăm încă. Dar tu, România, cu mușchii pe tine! N-ai nicio treabă! Îi dăm drumul!

Și-acum... nu, stați că nu vă amendăm în următoarele luni! Alo, băiatu', nu mă amendezi, dar eu în următoarele luni până când îmi expiră timeout-ul ăsta și începi să amendezi eu trebuie să le am acolo, în platformă!

Ștefan Pălărie: De-asta vă spun! Mai degrabă deciziile pe care guvernarea le ia sunt unele proaste sau teribil de proaste.

Răzvan Dumitrescu: Dar de ce fac asta? Ce interes ar avea? E o situație economică destul de disperată încât încearcă orice variantă, chiar dacă varianta aia nu merge? E ca și cum își bate cuie-n talpă.

Ștefan Pălărie: Guvernul e lipsit de proactivitate, de proiecte mari economice, de proiecte vizionare, de o limpezime în relațiile externe. Recent am fost într-o delegație iar colegii de guvernare, nu dau nume, erau frustrați că atunci când mergem în afară pentru stabilirea unor relații economice nu avem ce să propunem acelor țări ca proiecte de investiții la noi în țară pentru că Guvernul habar nu are ce vrea să facă.

Dacă întrebi pe cineva din Guvern - ce agendă ai săptămâna viitoare - ți se răspunde: păi, joi avem ședință de guvern, în rest vedem ce acte mai sunt la mapă... Da' tu ce-ți propui? Care-s proiectele tale? Ce împingi? Nu erau capabili să răspundă. Exact ce spuneți dvs. se întâmplă: vin obligațiile internaționale peste tine și, din lipsă de experiență, zic - da, dom'le facem!

Emisiunea completă, aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel