Data publicării:

Ștefan Nechita a adus ”Budapesta”, în lacrimi, pe scena de la Vocea României. Tudor Chirilă: Nu e voce ca a lui la mine în echipă

Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: captura video YouTube @Vocea României
FOTO: captura video YouTube @Vocea României

Ștefan Nechita a întors toate cele patru scaune ale juraților de la Vocea României cu o interpretare până la lacrimi.

Ștefan Nechita  are 25 de ani și este ”stomatolog, antrenor de fitness și artist stradal” în Iași, iar pe scena de la Vocea României, la audițiile pe nevăzute a cântat plin de emoție Budapesta lui George Erza.

”Este un fenomen neașteptat, să întorc toate scaunele, cu toată sinceritatea”, a spus Ștefan Nechita după ce a terminat de cântat cu toți cei cinci jurați admirându-i interpretarea. 

Irina Rimes: Ești foarte special. Tare îmi doresc să lucrez cu tine

”Ștefan, dacă ar fi fost după mine ți-aș fi luat chitara, cu toate că mi-a plăcut cum ai început. Mi-am dat seama că ești și cu chitara în mână, dar de data asta cred că te-a încurcat destul de mult, plus emoțiile. Nu ai fost foarte stabil pe piesă, dar eu cred că ne-am întors cu toți pentru vocea specială, pentru timbrul special pe care îl ai. Ești foarte special. Tare îmi doresc să lucrez cu tine. Vino în echipa mea”, a spus Irina Rimes.

Asta este forța muzicii, aste este forța sentimentelor, de fapt. Ai cântat din inimă. Sunt absolut convins că dacă aș fi trecut pe Bulevardul Ștefan cel Mare (n.r. unde cântă ca artist stradal), sunt absolut convins că m-aș fi oprit și te-aș fi ascultat”, a spus Horia Brenciu, moment în care ”partenera” de scaun, Theo Rose a subliniat motivul pentru care s-a întors. ”Nu am mai auzit, în sezonul acesta și nici în sezoanele anterioare, așa un timbru vocal puternic. Ai o voce incredibilă. Da, a fost ușor stângace, pe alocuri, interpretarea, dar nu a mai contat nimic. Atât de mare e vocea ta. Sper doar că ești conștient de asta, sper doar că o să fii deschis propunerilor antrenorului sau antrenorilor tăi și că o să iei tot ce ți se oferă în competiția asta, pentru că meriți mult mai mult. Meriți un parcurs dincolo de Vocea României. Bravo ție”.

Ștefan Nechita face muzică doar de câțiva ani, dar cu pasiune

Întrebat de Smiley dacă este un cântăreț profesionist, Ștefan Nechita a spus, vizibil emoționat, că nu, iar muzică face doar de la finalul liceului. 

”E ok să plângi. Eu m-am întors pentru că am simțit o cântare foarte sinceră, care nu vine nici din chitară, nici din voce. Care vine din suflet. Și asta este cel mai important, pentru că muzica nu este pentru profesioniști, neapărat. Muzica este pentru toată lumea și pentru cei care știu să cânte, și pentru cei care nu știu să cânte. Și pentru cei care vor să își câștige existența din asta sau pentru cei care doar o ascultă sau o fac de plăcere, la ei acasă, din pasiune. Se vede că la tine este vorba despre pasiune. Ne dorim mai mulți oameni pasionați, la Vocea României, oameni ca tine”, a spus Smiley.

Cel de-al patrulea jurat, Tudor Chirilă a venit cu o descriere foarte plastică a ceea ce a transmis cântecul interpretat cu multă emoție de Ștefan Nechita.

”Vezi un lan de grâu, puțin vânt, după lanul de grâu se vede marea, dar lanul de grâu e deasupra mării și trebuie să cobori o pantă. Ca un fel de mică prăpastie, dar poți să cobori, e o cărare pe acolo. Plaja e pustie, dar pe plajă, un șezlong, pe șezlong e o tipă care stă cu spatele și se uită spre mare. Tu vii din spate, dinspre sat, te duci și o iei în brațe, e gagica ta, e momentul vostru. Știi că la un moment dat nu o să mai fiți împreună, dar alungi gândul ăsta negru ca pe o muscă, ce te deranjează, și te bucuri de momentul acela. Și pe scena aia se aude piesa asta. Hai să trăiești, ești foarte mișto”, i-a spus Tudor Chirilă.

Momentul alegerii echipei cu care va merge Ștefan Nechita a fost la fel de emoționant precum și interpretarea sa. 

”Este o alegere grea”, a spus Ștefan. ”Fă-o plângând, dar fă-o”, i-a replicat Tudor Chirilă.

E greu, pentru că nu mă așteptam nici eu să vă întoarceți toți. Dar am să merg cu Tudor”. 

”Este o voce specială la Vocea României. Adică nu e voce ca a lui la mine în echipă”, a concluzionat Tudor Chirilă, bucuros de alegerea lui Ștefan.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel