Ștefan Bănică Jr., despre succesul „Liceeni”: Faima mi-a dat cu tifla
Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre începutul carierei sale și a dezvăluit ce planuri are pentru următoarea perioadă.
Ștefan Bănică Jr. a dezvăluit că, în jurul vârstei de 18 ani, „probabil faima mi-a dat cu tifla și m-am împăunat un pic, mai ales după Liceeni”.
Totuși, artistul crede că a fost norocos să-i aibă lângă el pe tatăl său și apoi pe profesorul de actorie Ion Cojar „care m-au adus imediat cu picioarele pe pământ”.
Tot ei sunt cei care „m-au învățat că această profesie a noastră se învață până mori”, a mai declarat Ștefan Bănică Jr. pentru revista VIVA!
Planurile lui Ștefan Bănică Jr.
Ștefan Bănică Jr. a mai spus, pentru sursa citată, că „aș vrea să fac un film de lungmetraj cu un regizor cu care să rezonez și care să mă scoată din ale mele, să mă ducă spre un personaj cu care nu m-am mai întâlnit până acum. Sper să se întâmple.
De asemenea, mai vreau să înregistrez un material discografic doar pentru mine și trupa mea, cu muzica mea așa cum o simt eu azi, fără nicio dorință de a plăcea cuiva, de a fi pe radio, de a mă încadra în a fi „la modă ca stil și ca sound (deși n-am fost niciodată).
Sună ciudat, nu? Cred că, după 16 albume de autor, în coproducție cu case de discuri, al 17-lea poate să fie așa”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News