Data actualizării:
Data publicării:

Fiul lui Ștefan Bănică i-a dat KNOCKOUT artistului. Nu l-ai văzut așa NICIODATĂ. Apariție SURPRIZĂ

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Ștefan Bănică a surprins pe toată lumea. Ipostaza în care nu l-a mai văzut nimeni. 

Ștefan Bănică Jr. și fiul său, Radu Ștefan, au surprins pe toată lumea după ce au apărut împreună în emisiunea Chefi la Cuțite și au gătit împreună.

Cu această ocazie, publicul larg a putut vedea mai bine relația specială dintre cei doi. Juratul emisiunii X Factor a mărturisit că băiatul său, în vârstă de 18 ani , are talent și la gătit, nu numai la muzică și actorie, în timp ce el știe să prepare doar omletă. 

„Ştefănel chiar e pasionat de bucătărie şi noi mâncăm ce găteşte el. Din fericire, nu mă moşteneşte pe parte gastronomică, pentru că eu nu ştiu să fac decât omletă. Când găteşte el, toată familia se strânge la masă, pentru că are feeling. Şi de asta îi spun mereu: ia lucrul ăsta şi pune-l în ceea ce vrei să faci. În seara asta el e chef-ul, eu sunt aici doar ca să îl ajut", a declarat Ştefan Bănică la Antena 1. 

Preparatul a fost apreciat de toți cei trei jurați, care inițial au crezut că a fost făcut de un șofer de tir sau de raliu. Mare le-a fost mirarea celor trei jurați când ușile s-au deschis iar în fața lor au apărut cei doi celebri concurenți.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel