Steaua - Rapid, meci decisiv pentru promovare. Unde se va juca
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
steaua rapid
steaua rapid
S-a aflat stadionul pe care se va juca de rby-ul decisiv pentru supremație în play-off-ul Ligii a 4-a, cel dintre Steaua și Rapid.

Partida mult așteptată se va disputa pe Arena Națională.

Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la sediul AMFB. Derby-ul va avea loc duminică, pe cel mai mare stadion al țării, de la ora 20:30.

Astfel, Arena Națională va găzdui cel de-al doilea Steaua - Rapid în decurs de mai puțin de două luni, informează GSP. Pe 14 aprilie, cele două rivale s-au întâlnit într-un derby umbrit de incidente, la care au participat însă 36.277 de oameni, o asistență care le ridiculizează detașat pe cele de la meciurile de Liga 1.

Disputa de pe 14 aprilie a fost condimentată cu de toate, exact ca în duelurile din anii '90, când steliștii și rapidiștii se înfruntau la vârf pe prima scenă. Nu au lispit coregrafiile spectaculoase, torțele, incidentele sau momentele tensionate, mai informează sursa citată. Atunci Rapid s-a impus cu 1-3.

În prezent Rapid este lider în play-off. Singura șansă ca Steaua să joace barajul pentru calificarea în Liga a 3-a este să învingă duminică Rapidul. Cu o victorie sau un egal, trupa din Giulești joacă barajul iar Steaua va mai evolua un sezon în Liga a 4-a.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel