Data publicării:
Steaua galbenă, simbol al evreilor și al antivacciniștilor. ”Simptom trist al declinului moral și intelectual”
La protestele împotriva vaccinării anti-COVID din Germania și Marea Britanie, participanții au purtat steaua galbenă, simbol al opresiunii evreilor.
Comisarul german specializat pe probleme de antisemitism, Felix Klein, a somat autoritățile germane să oprească protestatarii să poarte pe mânecă steaua galbenă a lui David, simbol al evreilor în prima jumătate a secolului trecut. Unii dintre cei care au ales să folosească simbolul pentru a protesta au înlocuit cuvântul ”jude” (evreu) cu „ungeimpft” (nevaccinat). Aceștia au vrut să pună semnul egal între restricțiile anti-COVID și persecuția la adresa evreilor din secolul XX.
Steaua a ajuns și în Londra
Interpretarea modernă a simbolului a fost văzută și la protestele din Londra. Klein a declarat că speră că mai multe orașe germane vor urma exemplul oferit de Munich și vor interzice folosirea stelei galbene în proteste.
„Dacă oamenii își agață steaua galbenă în demonstrații, astfel realizând o comparație care relativizează Holocaustul, atunci legea ar trebui utilizată împotriva lor”, a spus comisarul pentru Tagesspiegel, citat de BBC.
Comediantul David Baddiel este cel care a atras atenția pe social media asupra folosirii acestui semn luna trecută la Londra, gestul fiind condamnat de Muzeul Auschwitz.
Take. That. Off. pic.twitter.com/9Vb7Yj60To
— David Baddiel (@Baddiel) April 24, 2021
„Instrumentalizarea tragediei evreilor care au suferit, au fost umiliți, însemnați cu o stea galbenă și într-un final izolați în ghetouri și uciși în Holocaust pentru a argumenta împotriva vaccinării care salvează vieți omenești este un simptom trist al declinului moral și intelectual”, a scris pe pagina sa de Twitter Muzeul Auschwitz.
Istoria folosită necorespunzător
Naziștii au impus purtarea stelei galbene de către evrei pe toate teritoriile pe care le-au ocupat, diferențiindu-i de restul populației și catalogându-i ca fiind diferiți. Acest gest este văzut în istorie ca fiind dezumanizant. Evreii care erau descoperiți fără însemnul impus riscau de la amendă la închisoare sau chiar execuția pe loc.
Protestatarii anti-carantină susțin că actuala conducere liberală le încalcă libertatea personală și că exagerează riscurile adevărate ale maladiei COVID-19.
Liderul Consiliului general al evreilor din Germania, Josef Schuster, a catalogat gestul de a pune egal între restricții și abuzurile celui de-al treilea Reich drept unul „indescriptibil”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News