Data actualizării:
Data publicării:

Steaua - Dinamo, rezultat la rugby în eternul derby

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Steaua - Dinamo, rezultat la rugby în eternul derby
Steaua - Dinamo, rezultat la rugby în eternul derby

CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 27-14 (15-6), sâmbătă, în deplasare, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din Bucureşti, într-un etern derby al rugby-ului românesc, desfăşurat în etapa a şasea a SuperLigii CEC Bank. 

Alegeri prezidentiale 2024

Steaua București a reuşit să îşi adjudece şi punctul bonus ofensiv, graţie celor patru eseuri, reuşite de Florin Surugiu, Robert Neagu (două) şi Jone Marawa Nasalo. În alt meci, CSM Ştiinţa Baia Mare a dispus în deplasare de CS Universitatea Cluj cu 46-14.

Duminică se joacă partida: ACS Tomitanii Constanţa - CS SCM Timişoara (Stadion Mihail Naca-Farul - Constanţa, ora 16:00). Clasament: 1. CSM Ştiinţa Baia Mare 25 puncte 2. CSA Steaua 25 3. CS Dinamo 15 4. CS SCM Timişoara 9 puncte (4 jocuri) 5. CS Universitatea Cluj 5 6. ACS Tomitanii 0 p (4 j).

România va juca un meci test cu Scoţia, la Bucureşti

Amintim faptul că naţionala de rugby a României va juca cu reprezentativa Scoţiei, în luna iulie, la Bucureşti, un meci test.

Naţionala de rugby a României va întâlni reprezentativa Scoţiei, în luna iulie, la Bucureşti, într-un meci test, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Rugby pe site-ul său oficial. Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când stejarii dispută un meci test împotriva unei echipe din Turneul celor Şase Naţiuni, ultima partidă având loc tot contra Scoţiei, în 2006.

Cele două formaţii s-au întâlnit şi la ediţiile din 2007 şi 2011 ale Cupei Mondiale. Meciul va avea loc pe 10 iulie, la Bucureşti, stadionul pe care se va disputa, precum şi ora de începere a partidei urmând să fie stabilite în zilele următoare.

Vom disputa, în iulie, o serie de partide extrem de importante pentru pregătirea tinerei generaţii pe care o avem la echipa naţională acum, meciuri cu adversari din Tier 1, care vin ca urmare a rezultatelor pozitive avute de România în acest an. Partida cu Scoţia este de departe cel mai important meci test din ultimii zece ani, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

România va mai disputa în luna iulie, pe 3 iulie, ultima partidă din turul ediţiei 2021 a Rugby Europe Championship, în cadrul căreia va întâlni învingătoarea dintre Belgia şi Olanda. De asemenea, pe 17 iulie stejarii vor juca un al doilea meci test, adversara urmând să fie anunţată în curând, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel