Steaua a pierdut marca. Echipa își va continua activitatea
FC Steaua a anunţat, joi, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că echipa îşi va continua parcursul în competiţiile interne şi internaţionale, precizând totodată că va duce la îndeplinire hotărârea ÎCCJ privind marca Steaua.
"În urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 03.12.2014, referitoare la anularea mărcii Steaua Bucureşti, vă facem cunoscut că am luat la cunoştinţă şi am demarat toate diligenţele în vederea ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri. În aceeaşi măsură, îi asiguram pe suporteri şi pe iubitorii de fotbal că echipa noastră îşi va continua parcursul în competitiile interne şi internationale", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Stelei.
Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Citește și: GIGI BECALI A PIERDUT MARCA STEAUA - Decizie definitivă a ICCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News