STB, intervenţie după declaraţiile privind starea autovehiculelor
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Referitor la declarațiile publice ale unor angajați ai Societății de Transport București, conform cărora vehiculele aflate în traseu nu ar fi sigure și ar pune în pericol viața călătorilor, STB SA face următoarele precizări

"Toate vehiculele STB SA aflate în traseu sunt sigure și nu pun în pericol viața călătorilor, indiferent de anul de producție al acestora. Autobazele și depourile primesc piese de schimb, iar reviziile și Inspecțiile Tehnice Periodice sunt efectuate conform prevederilor legale. STB SA își rezervă dreptul de a sesiza instituțiile competente în legătură cu difuzarea de către anumiți indivizi de informații false, menite să inducă în rândul populației și al angajaților o stare de nesiguranță.

Pe de altă parte, accidente de genul celui petrecut duminică, când un incendiu a apărut la bordul unui troleibuz aflat în traseu, sunt extrem de rare și pot apărea din cauze tehnice la orice mod de transport, inclusiv la autoturisme. STB SA dă asigurări că personalul de bord este instruit să acţioneze operativ în asemenea situaţii, astfel încât viaţa pasagerilor să nu fie pusă în pericol. Totuși, în prezent, STB SA cercetează amănunțit cauzele care au dus la apariția unui astfel de eveniment în traseu, luând în calcul toate posibilele cauze, nu numai pe cele tehnice", transmite STB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel