STB, apel la călători. Ce trebuie să facă aceştia când circulă cu mijlocul de transport în comun
Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) roagă călătorii să menţină aspectul civilizat al vehiculelor de transport în comun după igienizare.
'Obiectivul nostru este să oferim servicii de calitate. Curăţenia mijloacelor de transport este o prioritate şi angajaţii noştri sunt angrenaţi în acest proces. Alături de dumneavoastră, călătorii, vom reuşi să avem mijloace de transport curate şi civilizate, căci confortul dumneavoastră este important. De fiecare dintre noi depinde în ce condiţii călătorim', a declarat Andrei George Creci, directorul general al STB.
STB SA a reluat de sâmbătă, prin deschiderea unei noi etape, campania de curăţenie şi igienizare a vehiculelor începută în luna decembrie a anului trecut. Astfel, pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu, va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea grafitti-urilor, informează un comunicat al STB. Treptat, toate vehiculele din parcul circulant al STB vor fi curăţate şi igienizate, iar fiecare vehicul va fi ulterior monitorizat pentru a se urmări menţinerea unui aspect decent.
Amenzi de 500 de lei pentru cei care vandalizeaza vehiculele
Totodată, este aplicat un program special, etapizat, prin care adăposturilor din staţiile de tramvai li se va reda aspectul civilizat. Anul trecut, STB a dotat autobazele cu staţii de spălare noi, moderne, iar prin această campanie îşi propune să asigure vehicule igienice şi un grad de confort cât mai ridicat pentru călători, dar şi un aspect decent al staţiilor de tramvai.
'De cele mai multe ori, imaginea neplăcută a vehiculelor este creată de unii călători, prin mâzgălirea cu grafitti, vandalizarea, zgârierea interiorului, aruncarea de resturi de mâncare ori de băutură în vehicule. Conform Regulamentului Serviciului Comunitar de Transport Public Local de călători în Regiunea Bucureşti - Ilfov, pentru murdărirea sau vandalizarea vehiculelor sunt stabilite amenzi de 500 de lei. Totuşi, politica STB SA nu este aceea de a sancţiona călătorii, ci de conştientizare a publicului asupra faptului că menţinerea unor condiţii civilizate de transport depinde de fiecare dintre noi. STB SA îi asigură pe bucureşteni că vor urma şi alte măsuri care vor crea condiţii civilizate de transport şi vor dovedi ataşamentul companiei faţă de călători', se spune în comunicatul STB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News