Locuiesc în Bucureşti de câţiva ani deja, dar încă am actul de identitate pe adresa părinţilor, în localitatea natală, Galaţi. Aşa că atunci când am nevoie de câte o hârtie din partea statului, sunt nevoit să merg fizic după ea, pentru că digitalizarea, dacă există, e doar scriptică. În fapt, te loveşti de roboţi, site-uri care nu funcţionează sau oferă informaţii puţine şi ambigue, ori de veşnicul "nefuncţional". 

Am avut nevoie, concret, de un certificat fiscal care să ateste că nu am datorii. Unul de la ANAF, altul de la Direcţia Taxe şi Impozite Locale. Dacă la Taxe şi Impozite Locale m-am lămurit rapid că nu am nicio şansă să scot online documentul, deşi există o procedură explicată de Guvern, care ar trebui să funcţioneze prin ghişeul.ro, la ANAF am sperat într-o minune. 

Am sunat la call-center, însă nu am reuşit să trec de robot pentru a discuta cu o persoană reală, care să îmi explice ce e de făcut. Am înţeles, totuşi, că o soluţie ar putea fi Spaţiul Privat Virtual (SPV). Am creat un cont şi... surpriză. E nevoie de o programare ulterioară pentru verificarea, cu video, de către un angajat al ANAF. Programare care, cel puţin în cazul meu, nu a mers. Indiferent de ziua şi de ora aleasă, mesajul primit a fost acelaşi: Am întâmpinat o eroare în procesarea cererii dumneavoastră. Aşadar, spaţiul privat virtual funcţionează, dar nu prea. 

Am mers, astfel, la faţa locului. 500 km distanţă. 3 ore cu maşina sau 4 ore cu trenul. Cost? Hârtia în sine e gratuită. Drumul, însă, e mai costisitor. Dacă mergi cu maşina personală, carburant pentru 500 km. Dacă mergi cu trenul, de la Bucureşti la Galaţi un bilet costă 80 lei. Dus-întors, 160 lei. Partea pozitivă? Mi-am petrecut ziua de nume cu familia. Partea mai puţin bună? Dacă ai nevoie de o hârtie şi nu eşti în oraşul de domiciliu, pierzi cel puţin 2 zile pentru ea. Iar activitatea în sine durează doar... 5 minute. 

Cine ştie, poate prin 2024 sau 2025 se vor putea scoate toate hârtiile de la Taxe şi Impozite şi ANAF complet online. Aşa cum în alte ţări se poate preschimba până şi permisul de conducere la un tonomat, fără stat la coadă pentru a vorbi cu un funcţionar. Până atunci, însă, zic doar mersi că nu eram prin Oradea, Timişoara sau Cluj. Ci doar la 500 km distanţă. 

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News