Statul Islamic a luat cu asalt un oraş în Siria: 135 de morţi, 400 de răpiţi
Jidahiștii grupării SI au răpit aproximativ 400 de civili, între care femei și copii, după un asalt sâmbătă asupra orașului Deir Ezzor în Siria, în timpul căruia au ucis cel puțin 135 de persoane, a informat OSDO.
Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO, a declarat că circa 400 de civili au fost răpiți la Al-Bghaliyeh, o suburbie a orașului Deir Ezzor și în alte zone din apropiere, și duși în regiuni controlate de SI.
OSDO anunță că printre persoanele răpite se numără femei, copii, familii ale membrilor forțelor proguvernamentale siriene și combatanți proregim, toți de confesiune musulmană sunnită, la fel ca SI.
Ei au fost duși în alte regiuni aflate sub controlul jihadiștilor în vestul provinciei cu același nume și în provincia vecină Raqa, a adăugat Rami Abdel Rahmane.
[citeste si]
Sâmbătă, Statul Islamic a lansat o ofensivă majoră în mai multe sectoare ale orașului Deir Ezzor, preluând controlul asupra Al-Bgheliyeh (nord-est), unde a ucis cel puțin 85 de civili și 50 de combatanți proregim, cei mai mulți fiind executați, conform OSDO.
Agenția oficială de presă siriană SANA a anunțat anterior că cel puțin 300 de persoane au fost ucise în atacurile jihadiștilor asupra Deir Ezzor, referindu-se la un "masacru".
Potrivit OSDO, ofensiva a permis organizației jihadiste să avanseze în partea de nord a orașului Deir Ezzor și să dețină controlul a circa 60% din teritoriul acest oraș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News