Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, deteriorată de un fulger
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Celebra statuie a lui Iisus  din Rio de Janeiro a fost lovită și avariată de un fulger, fotografia momentului devenind virală pe Internet, scrie nypost.com.

 Fulgerul care a lovit statuia lui IIsus a rupt unul dintre degetele de la mâna dreaptă. Se spune că fulgerul nu loveşte de două ori în acelaşi loc, dar în cazul lui Iisus Hristos a lovit, a declarat un preot brazilian, care a spus că mâna dreaptă a statuii era deja deteriorată din cauza fulgerelor.

 Părintele a mai spus că statuia este protejată de un paratrăsnet, însă acesta nu îşi face întotdeauna datoria. Cu toate acestea, există un plan pentru ca toţi turiştii să fie rapid evacuaţi, în cazul în care începe o furtună cu fulgere, scrie nypost.com.

 Statuia înaltă de 30,5 metri este amplasată pe un deal, la o înălţime de 710 metri şi a fost inaugurată în 1931. Aceasta va fi renovată luna viitoare, cu doar câteva luni înaintea începerii CM de fotbal din Brazilia.

Mai puţin ştiut este faptul că un sculptor român a realizat capul statuii. Este vorba despre Gheorghe Leonida, un artist român care a lucrat la Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel