Data publicării:
Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice. Cine primeşte fonduri
Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat joi, 14 noiembrie 2019, o nouă listă cu dosarele acceptate în cadrul Programului privind instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ.
Astfel, în cadrul acestui Program, Primăria Municipiului Reşiţa va beneficia de o finanţare de 936.149 lei, pentru montarea unui număr de 5 staţii de reîncărcare cu 10 puncte reîncărcare rapidă echivalente, Primăria Municipiului Giurgiu de suma de 760.000 lei, pentru montarea unui număr de 4 staţii de reîncărcare cu 8 puncte reîncărcare rapidă echivalente, iar Primăria Municipiului Satu Mare de suma de 950.000 lei, pentru montarea unui număr de 5 staţii de reîncărcare cu 10 puncte reîncărcare rapidă echivalente, toate acestea contribuind la dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică la nivel naţional.
Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică. Solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale - reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei. Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi nu mai mult de 190.000 lei pentru instalarea unei staţii de reîncărcare, în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant în funcţie de numărul de locuitori aferent, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News