Statia Spațială, privatizare. Reacție după anunțul lui Trump
Privatizarea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) este un plan nerealist, a declarat luni şeful Agenţiei spaţiale europene (ESA), în contextul intenţiilor anunţate de SUA de a opri finanţarea pentru ISS din 2025, relatează DPA.
"Operarea totală a staţiei spaţiale este pur şi simplu prea scumpă", a declarat Jan Woerner pentru DPA la Paris.
Propunerea bugetară de luni a Casei Albe prevede încetarea într-un final a finanţării, cu posibilitatea predării laboratoarelor orbitale unor operatori privaţi.
Planul fiscal din 2019, care include o schemă de cheltuieli pentru 10 ani, nu reprezintă legislaţie oficială, iar varianta finală de buget aprobată de Congres se conformează rar propunerilor prezidenţiale.
ISS, care orbitează la circa 400 km deasupra Pământului, este în prezent susţinută financiar în comun de agenţiile spaţiale americană, rusă, japoneză şi europeană.
Primul modul al ISS a fost lansat în 1998, iar construcţia a continuat până la încheierea programului american al rachetelor spaţiale în 2011.
Finanțare până în 2024
Woerner a subliniat că partenerii s-au angajat să finanţeze ISS numai până în 2024 şi că propunerile Casei Albe implică utilizarea ei în continuare.
[citeste si]
"Cineva poate pune întrebarea în celălalt sens şi susţine că SUA iau acum în considerare, într-un final, utilizarea staţiei după 2024", a spus el.
Washington a transmis de multă vreme mesajul că doreşte ca ISS să devină mai comercială. "Dar asta va trebui finanţat din fonduri publice după 2024, de asta puteţi fi siguri. Vom încerca acest lucru şi din partea Europei", a mai spus el, referindu-se la noua platformă Bartolomeo, care va fi instalată în exteriorul laboratorului Columbus al ESA de pe ISS şi pe care ar urma să aibă loc experimente de o natură mai comercială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News