Data publicării:

Statele UE pregătesc evacuarea cetăţenilor lor din Niger; SUA nu au indicii că Rusia ar fi în spatele loviturii de stat

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Statele Unite nu dispun de indicii conform cărora Rusia s-ar afla în spatele loviturii de stat din Niger, a anunţat marţi Casa Albă, în timp ce statele UE fac demersuri pentru a-şi evacua cetăţenii din ţara africană unde situaţia de securitate se deteriorează, relatează agenţiile Reuters şi DPA. 

Washingtonul nu a luat deocamdată o decizie cu privire la implicarea trupelor americane staţionate în Niger în acţiunile de evacuare şi nici cu privire la viitorul asistenţei americane oferite acestei ţări, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe teme de securitate, John Kirby. Statele Unite au în Niger un contingent de circa o mie de militari, a căror misiune principală este instruirea armatei Nigerului în lupta cu grupările jihadiste active în regiunea Sahel.

Potrivit unui oficial militar american citat de CNN, militarii americani sunt consemnaţi în interiorul bazei militare de la Agadez, în timp ce administraţia preşedintelui american Joe Biden caută soluţii pentru a fi repus în funcţie preşedintele Mohamed Bazoum, înlăturat miercuri de la putere printr-o lovitură de stat militară şi ţinut de atunci captiv de către puciştii conduşi de generalul Omar Tchiani, care s-a proclamat preşedinte.

Dar, spre deosebire de UE, Washingtonul încă nu a calificat evenimentele din Niger lovitură de stat, ceea ce ar implica sistarea asistenţei pentru această ţară, care a rămas sub conducerea preşedintelui Bazoum unul din ultimii aliaţi ai UE şi SUA în lupta împotriva jihadiştilor în regiune, după ce juntele militare ce au preluat puterea tot prin lovituri de stat în statele vecine Mali şi Burkina Faso au expulzat de acolo trupele franceze şi au iniţiat o apropiere de Rusia.

Statele membre ale ECOWAS (Comunitatea Economica a Statelor din Africa de Vest) le-au dat sâmbătă un ultimatum liderilor loviturii de stat din Niger să-l reinstaleze la putere pe preşedintele Bazoum în cel mult şapte zile, în caz contrar aceste ţări vor lua măsuri, din care nu exclud intervenţia armată. Dar Mali şi Burkina Faso, membre ale ECOWAS, s-au delimitat de acest ultimatum şi au ameninţat la rândul lor că o acţiune militară a celorlalte state din ECOWAS împotriva Nigerului va fi considerată o 'declaraţie de război' împotriva lor.

În acest context, statele europene au anunţat planuri de evacuare a propriilor cetăţeni din Niger, în special Franţa, care are acolo 500-600 de cetăţeni şi a cărei ambasadă de la Niamey a fost atacată duminică de manifestanţi. Ministerul de Externe francez a anunţat că începe marţi evacuarea acestora şi că cetăţenii celorlalte state europene se pot îmbarca de asemenea în zborurile de repatriere organizate de Franţa.

Germania şi-a îndemnat cetăţenii să părăsească Nigerul şi să apeleze la ajutorul oferit în acest scop de Franţa. Însă evacuarea celor circa 1.500 de militari francezi staţionaţi în Niger 'nu este la ordinea zilei', a precizat marţi Statul Major francez, potrivit France Presse. Acesta a anunţat că trei avioane A330 ale armatei franceze au decolat către aeroportul din Niamey pentru evacuarea cetăţenilor europeni şi că operaţiunea de evacuare se desfăşoară în cooperare cu statul Niger.

 

Cât despre cetăţenii americani, Washingtonul încă nu a luat o decizie asupra evacuării lor. Guvernul american 'este evident la curent cu eforturile Franţei şi ale altor ţări europene de a-şi evacua cetăţenii. În acelaşi timp, nu avem niciun indiciu asupra unor ameninţări directe împotriva cetăţenilor americani sau a instalaţiilor noastre', a spus John Kirby, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel