Starul american care filmează în Capitală. Restricții pe mai multe străzi
Un star american filmează zilele acestea în Capitală. Au fost impuse mai multe restricții de trafic pe mai multe străzi.
Actorul american Chris Pine, unul dintre starurile francizei "Star Trek", filmează pentru lungmetrajul "Violence of Action", sâmbătă și duminică, în București, traficul pe mai multe străzi fiind restricționat, potrivit uneia dintre companiile producătoare, Icon Films, scrie Mediafax.
Astfel, sâmbătă și duminică, între orele 7.00 și 17.00, traficul este restricționat sub Podul Grozăvești, în zona Splaiul Independenței, Bulevardul Vasile Milea, șoseaua Grozăvești, șoseaua Orhideelor, iar șoferii sunt rugați să folosească rute ocolitoare.
Lungmetrajul "Violence of Action", în regia lui Tarik Saleh, prezintă povestea unui militar dat afară din Marina americană, James Reed (Chris Pine), care se alătură unei organizații paramilitare pentru a putea să asigure traiul familiei sale în singurul mod de care este capabil, potrivit imdb.com. Filmul este produs de companiile 30West și Icon Films, potrivit aceleiași surse.
Filmele celebre în care a jucat actorul
Chris Pine, născut pe 26 august 1980, este un actor american de film şi televiziune. După ce a jucat în câteva seriale TV cunoscute, precum "Spitalul de urgenţă/ ER" şi "CSI: Miami", actorul a devenit cunoscut cu rolul James T. Kirk din filmul SF din 2009 "Star Trek: Un nou început" şi din continuarea acestuia, "Star Trek În întuneric 3D" (2013).
Chris Pine a jucat în peste 15 lungmetraje şi s-a remarcat în pelicule precum "Prinţesa îndărătnică 2 - Nunta" (2004), "În căutarea norocului" (2006), "Aşii din mânecă" (2007), "De neoprit" (2010), "Să fie război!" (2012), "Cinci eroi de legendă" (2012) şi "Jack Ryan: Agentul din umbră" (2014), "Star Trek Beyond (2016), "Spider-Man: Into the Spider-Verse" (2018).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News