Data publicării:

Startarium lansează o iniţiativă de crowdfunding pentru finanţarea antreprenorilor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Platforma pentru startup-uri Startarium demarează Startarium Crowdfunding Makeathon, un proiect dedicat finanţării antreprenorilor aflaţi la început de drum, potrivit unui comunicat, remis, miercuri, Agerpres.

Iniţiativa aduce la îndemâna antreprenorilor toate resursele, experţii în diferite domenii şi bugetul de care au nevoie pentru a porni propria campanie de finanţare prin crowdfunding pentru afacerea lor.

În proiectul Startarium Crowdfunding Makeathon se pot înscrie atât cei care nu sunt încă antreprenori, dar sunt hotărâţi să facă primii paşi în lumea antreprenoriatului şi au deja ideea clară pe care vor să o lanseze, cât şi cei care sunt deja antreprenori şi vor să obţină validarea pieţei pentru un nou produs sau serviciu.

Desfăşurat între 19 august şi 15 decembrie şi având în centru un weekend intens de acţiune pentru lansarea simultană a campaniilor de crowdfunding ale antreprenorilor din proiect, Startarium Crowdfunding Makeathon aduce la un loc peste 50 de mentori, consultanţi de business, experţi în digital marketing, designeri şi graficieni, producători video, copywriters şi specialişti media, formând cea mai mare echipă construită vreodată pentru a ajuta antreprenorii să-şi dezvolte un plan de afaceri corect şi să îl pună în aplicare prin campanii de crowdfunding.

În plus, după lansarea campaniilor de crowdfunding, Startarium va învesti 20.000 de euro pentru promovarea acestora, aşa încât să aibă toate şansele să-şi atingă obiectivele de testare şi finanţare.

'Startarium Crowdfunding Makeathon este un efort făcut în premieră, prin care aducem împreună un task force impresionant de consultanţi de business, graficieni şi comunicatori cu experienţă, pentru a-i sfătui şi lucra cot la cot cu antreprenorii în primul moment mare din drumul lor de antreprenor: lansarea. Am ales crowdfunding-ul din acelaşi motiv pentru care i-am şi dedicat o secţiune proprie pe platforma Startarium: e un instrument în care credem, un mecanism care democratizează procesul de finanţare şi în acelaşi timp te trece printr-o experienţă completă de învăţare: de la ideaţie şi prototipare până la branding, marketing şi vânzări', a declarat Adina Creţu, project manager Startarium, citată în comunicat.

Antreprenorii care vor să participe la Startarium Crowdfunding Makeathon se pot înscrie în proiect între 19 august şi 25 septembrie, pe site-ul Startarium.

Proiectele care respectă criteriile de eligibilitate şi termenii generali de crowdfunding vor începe între 1 şi 18 octombrie lucrul ghidat în pregătirea campaniei proprii.

Mai exact, în această perioadă, antreprenorii vor lucra la ideea lor de afaceri şi vor schiţa campania de finanţare, având acces la sesiuni de mentorat pentru clarificarea aspectelor de business şi construirea modelului comercial, la ghiduri şi exemple concrete, dar şi la webinarii accesibile de oriunde despre cum să pregătească o campanie de crowdfunding.

Ca urmare, la finalul acestei perioade, antreprenorii înscrişi în program vor avea o formă clară, logică şi detaliată a afacerii, respectiv prototipul pentru produsul său serviciul ce va fi livrat, modelul de business şi strategia de monetizare, segmentele de clienţi, dar şi un draft al campaniei de crowdfunding, inclusiv structura de recompense, descrierea campaniei, schiţa de scenariu pentru prezentarea video.

Mai departe, pe 21 octombrie vor fi anunţate cele 10 iniţiative antreprenoriale care îşi vor finaliza campania de crowdfunding în cadrul Startarium Crowdfunding Makeathon. Până la finalul lunii octombrie, cei zece antreprenori din spatele acestor idei vor fi ajutaţi de specialişti să facă ultimii paşi pentru lansarea campaniei de crowdfunding.

Etapa finală pentru lansarea campaniilor de crowdfunding va avea loc în zilele de 2 şi 3 noiembrie, la Bucureşti.

De asemenea, se va lucra aplicat pe copywriting, graphic design, filmare şi editare video pentru campaniile de crowdfunding, iar echipa de specialişti îi va ajuta pe cei zece antreprenori să finalizeze toate elementele necesare pentru lansare.

Campaniile propriu-zise de crowdfunding se vor desfăşura în perioada 3 noiembrie - 15 decembrie şi vor fi prezentate oficial în cadrul Startarium PitchDay, cea mai mare competiţie pentru startup-uri şi unul dintre cele mai mari evenimente pentru antreprenori, cu peste 1.000 de participanţi prezenţi şi zeci de mii de urmăritori: antreprenori, investitori şi susţinători ai proiectelor antreprenoriale. După lansarea campaniilor de crowdfunding, cele 10 idei de business lansate prin Startarium Crowdfunding Makeathon vor beneficia de o promovare amplă la nivel naţional, susţinută de Startarium.

"Startarium Crowdfunding Makeathon întregeşte Oraşul Antreprenorilor şi vine puternic în sprijinul celor ce au curajul să ajungă de la idee la startup operaţional şi sustenabil financiar. Astfel, la 3 ani de la lansare, pilonul de finanţare din platformă devine relevant pentru mai mulţi antreprenori la început de drum şi completează PitchDay, demersul pentru startup-urile între 1 şi 3 ani care au obţinut deja validare şi au nevoie de resurse pentru scalare", a afirmat, la rândul său, Alexandra Maier, Sr. Corporate Social Responsibility Specialist ING Bank.

Lansat în 2016 sub umbrela metaforei 'Oraşul Antreprenorilor', Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum. O iniţiativă Impact Hub şi ING, Startarium este locul în care antreprenorii existenţi sau în curs de devenire au acces la tot ce au nevoie pentru a lansa şi a creşte o afacere de succes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel