Data publicării:
Starea de sănătate a lui Nicolae Botgros?! Artistul e internat la terapie intensivă cu COVID-19
Nicolae Botgros e în continuare în secţia de terapie intensivă. Iată ce spune purtătorul de cuvânt al IMU despre starea de sănătate a maestrului.
Starea de sănătate a maestrului Nicolae Botgros continuă să fie gravă. Artistul a fost diagnosticat cu COVID-19, iar din cauza complicaţiilor bolii, acum câteva zile, el a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală.
Potrivit medicilor, Nicolae Botgros este, în continuare, în secţia de reanimare. Purtătorul de cuvânt al IMU, Dorina Arseni, ne-a declarat că starea de sănătate a artistului este stabilă şi nu a înregistrat deocamdată schimbări esenţiale. Arseni a mai menţionat că pentru viaţa maestrului luptă în continuare cei mai buni medici din ţară.
Fiul acestuia, Corneliu Botgros, a declarat anterior pentru Publika TV că mai multe persoane din orchestra "Lăutarii" au fost diagnosticate cu noul tip de coronavirus, informează Publika.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News