Data actualizării:
Data publicării:

Starea de sănătate a lui Mbappe după ce a suferit o fractură nazală în Austria - Franța de la EURO 2024

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Starul francez Kylian Mbappe a suferit o fractură nazală în timpul partidei de luni, Austria - Franța, de la EURO 2024.

Fundaşul Franței William Saliba a spus, miercuri, faptul că "sunt veşti bune, el se simte mai bine", cu referire la coechipierul său. Însă Mbappe nu va juca vineri în următorul meci din faza grupelor, contra Olandei, transmite AFP. 

"Când i-am strâns mâna, în această dimineaţă, el era mai bine. El a mers să facă o evaluare, mai mult nu ştiu!", a zis fundaşul francez Saliba, în cadrul conferinţei de presă organizată la Paderborn, cartierul general al Naționalei Franţei.

De ce nu va fi operat Mbappe în perioada imediat următoare

Mbappe nu va fi operat în perioada imediat următoare şi va evolua cu o mască pe faţă la revenirea sa în competiţie, a precizat Federaţia franceză de fotbal (FFF).

Conform L'Equipe, stafful tehnic al naţionalei Franţei a hotărât ca Mbappe să nu fie folosit în partida cu Olanda. Această decizie a fost luată, avându-se în considerare intensitatea traumatismului, de termenul necesar pentru fabricarea unei măşti. dar şi de perioada de care fotbalistul va avea nevoie pentru a se obişnui cu ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel