'Stare de urgenţă climatică'. ONU, apel de ultimă oră către statele lumii
Liderii politici ar trebui să declare "stare de urgenţă climatică" în ţările lor, pentru a evita ca încălzirea globală să ajungă la un nivel catastrofal, a declarat sâmbătă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în alocuţiunea din deschiderea unui summit dedicat climei, transmite Reuters.
Peste 70 de lideri politici din întreaga lume urmează să se adreseze în cadrul acestui summit de o zi, desfăşurat în spaţiul virtual, şi care are drept obiectiv pregătirea terenului pentru reduceri mai drastice ale emisiilor de gaze cu efect de seră.
"Poate cineva să mai respingă faptul că ne confruntăm cu o urgenţă dramatică? Din acest motiv, azi, lansez un apel către toţi liderii de pretutindeni să declare Stare de Urgenţă Climatică în ţările lor până când se va ajunge la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon", a declarat Guterres prin videoconferinţă.
Antonio Guterres a mai susţinut că pachetele de reconstrucţie economică lansate de la începutul pandemiei cu noul coronavirus reprezintă o oportunitate pentru a accelera tranziţia spre un viitor cu niveluri mici ale poluării cu carbon, dar a avertizat că această tranziţie nu se produce suficient de rapid.
"Deocamdată membrii G20 cheltuiesc cu 50% mai mult sub forma de stimuli şi pachete de salvare oferite unor sectoare legate de producţia şi consumul de combustibili fosili, decât pentru a trece la energie nepoluantă. Acest lucru este inacceptabil. Trilioanele de dolari necesare pentru reconstrucţia post-Covid sunt bani pe care noi îi împrumutăm de la generaţiile viitoare. Nu putem folosi aceste resurse pentru politici care să lase pe umerii generaţiilor viitoare un munte de datorii şi o planetă distrusă", a susţinut secretarul general al ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News