Stare de urgenţă climatică în Australia. Ce spun autorităţile
Autorităţile din Sydney au declarat stare de urgenţă climatică, alăturându-se sutelor de administraţii locale din întreaga lume care cer adoptarea de măsuri urgente împotriva schimbărilor climatice, relatează dpa. Primăria a făcut declaraţia oficială luni după o reuniune de consiliu, precizând că locuitorii celui mai mare oraş al Australiei sunt supuşi unui 'risc grav' din cauza schimbărilor climatice.
Primarul oraşului, Clover Moore, a declarat că în ultimii ani guvernele federale 'au prezidat în mod ruşinos asupra unui dezastru climatic' şi a adăugat că ţara se află acum 'într-un moment critic'. 'Emisiile de gaze cu efect de seră din Australia au crescut în ultimii patru ani', a precizat ea.
'Prin declararea urgenţei climatice, cerem guvernului federal australian să răspundă urgent, prin reintroducerea unui preţ pe carbon pentru a se conforma obiectivului Acordului de la Paris privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră', a adăugat ea.
Autorităţile din Sydney au cerut, de asemenea, guvernului federal să înfiinţeze o autoritate pentru a asigura australienii angajaţi în industria combustibililor fosili că îşi vor găsi un loc de muncă alternativ adecvat. În Sydney trăiesc aproximativ un sfert de milion de locuitori, în timp ce peste 600.000 de turişti, muncitori şi studenţi ajung în oraş în fiecare zi. Oraşul australian a stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de carbon cu 70% până în 2030, cu atingerea pragului zero până în 2050.
Alte câteva guverne locale din Australia au declarat stare de urgenţă climatică după ce autorităţile din oraşul Darebin, din regiunea Melbourne, au devenit primele din lume care au făcut o astfel de declaraţie în 2016. Potrivit Forumului Internaţional de Urgenţă Climatică, peste 600 de jurisdicţii din 13 ţări au declarat stare de urgenţă în ceea ce priveşte clima. În ultimii ani, Australia a fost afectată de secetă, incendii de vegetaţie şi inundaţii devastatoare, în timp ce Marea Barieră de Corali, situată în nord-estul ţării, s-a confruntat cu o albire severă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News