Pentru lipsa unei baze legale adecvate vinovat este doar Guvernul care, în loc să forțeze administrarea țării în afara legii și a Constituției, ar fi putut veni la timp potrivit cu o inițiativă legislativă adecvată, dând posibilitatea și actualului Parlament-marionetă să se prefacă a analiza textul cu seriozitate, în cadrul unei proceduri legislative constituționale măcar în formă.
Nu asupra acestui fapt vreau să atrag, însă, atenția acum. Ceea ce cred că este demn a fi subliniat în momentul de față este faptul că un popor civilizat, lucid și responsabil nu are nevoie de legi care să îi impună un comportament rezonabil și prudent în împrejurări incerte și marcate de riscuri. La urma urmei, bunul simț nici nu poate fi legiferat. Ar fi minunat dacă am putea-o demonstra în zilele care urmează.
"Regula de convieţuire corectă nu este niciodată rezultatul fricii"
Dincolo de asta, respectul pentru regula de conviețuire corectă nu este niciodată atât rezultatul fricii de sancțiunea forțelor de ordine, cât acela al încrederii cetățenilor că aceea este atitudinea care cu adevărat le servește, soluția justă, fezabilă și durabilă la problema de rezolvat. Adoptarea unei asemenea atitudini este facilitată, dacă nu chiar cu totul dependentă, de autoritatea morală a liderilor politici ale căror îndemnuri sunt urmate chiar și în absența legilor și amenințării, întrucât ei se bucură de simpatie populară și credibilitate. Or, tocmai aici apare problema noastră cea mai mare de azi.
Pentru a putea conduce și păstra ordinea fără lege și fără poliție, este nevoie de lideri credibili și populari, precum și de un președinte-mediator, "cap al statului", iar nu "șef al statului". Abia în situații excepționale, precum cea prin care trecem, ne putem da seama de ce Constituția a imaginat un Președinte fără putere executivă, plasat în afara partidelor, care să medieze între stat și societate aducându-le pe poziții comune prin forța cuvântului și prestigiului său, fără a apela la armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete etc.
Nu le avem pe nici unele. Un guvern scos cu forcepsul dintr-un partid fără susținere electorală (fapt reflectat în realitatea caracterului minoritar al prezenței sale parlamentare) și un președinte-jucător, trădător și prădător, nu pot face ordine decât cu pușca.
Nici legile represive actuale nu le sunt de ajuns. Nici impostura democratică actuală nu îi satisface. Ei vor o dictatură oficială, fără mască și fără limite. Așa este când nici să conduci nu știi nici să convingi nu poți nici să pleci nu vrei.
Mai departe totul depinde de noi. Ce facem în lupta cu virusul, ce facem în lupta cu dictatura și mai ales ce facem în lupta cu frica din noi. De noi depinde dacă vom avea trei zile de haos și o viață în dictatură, sau trei zile de autocontrol și o viață în libertate.
PS În noaptea de 14 spre 15 mai 2020, Comitetul Național pentru Situații de Urgență din subordinea Guvernului României, a instituit starea de alertă pe întreg teritoriul României, pebaza OUG 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență. Aceasta în condițiile în care Parlamentul adoptase cu o zi înainte o lege (deja promulgată de Președinte fără a mai aștepta termenul constituțional de trei zile) condiționând o astfel de măsură de aprobarea legislativului, și în care cu câteva zile mai devreme CCR decisese că pe perioada stării de alertă drepturile cetățenești nu pot fi limitate decât prin lege. Prin urmare, Hotărârea CNSU este neconstituțională și pe fond și pe formă. Oricum ea nu definește contravenții și nu stabilește sancțiuni. Prevederile Hotărârii sunt, deci, simple recomandări pe care este bine a le analiza cu discernământ spre a aplica voluntar ceea ce ni se pare rezonabil.
*articolul reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană