Standard. Răzvan Marin, ofertă de la un gigant al Europei. Răspunsul belgienilor
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
razvan marin
razvan marin
Răzvan Marin este unul dintre cei mai apreciaţi jucători români, iar acest lucru i-ar putea aduce un super-transfer mijlocaşului de 21 de ani.

Potrivit Digi Sport, care citează La Derniere Heurre, AS Roma, echipă calificată în semifinalele Ligii Campionilor, ar fi făcut, deja, o ofertă de 7 milioane de euro pentru a-l transfera pe "tricolor" de la Standard Liege.

Suma nu ar fi fost, însă, pe placul oficialilor clubului belgian. Aceştia au transmis că sunt deschişi la negocieri, dar vor mai mulţi bani în schimbul internaţionalului român. Este de aşteptat ca AS Roma să mărească oferta iniţială pentru că îl monitorizează de mai multe luni, iar staff-ul este impresionat de calităţile tânărului jucător.

Recent, tatăl lui Răzvan, Petre Marin, a declarat că fostul jucător al Viitorului nu va pleca de la Standard Liege pe mai puţin de 10 milioane de euro. De notat e şi faptul că Gică Hagi are 20% dintr-un eventual transfer.

„Este urmărit, au fost anumiţi oameni de la anumite cluburi să îl vadă. Depinde ce vor cei de la Standard. Şi ei îşi propun mult mai multe pentru anul viitor. Dacă va veni o ofertă importantă pentru club şi jucător, va fi luată în calcul.

20% mai are Gică Hagi de luat dintr-un eventual transfer. Nu cred că i-ar da drumul pe mai puţin de 8-9-10 milioane. El trage tare pentru el. Roma e o echipă importantă dintr-un campionat şi ar fi de luat în calcul", a recunoscut Petre Marin.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel