Data publicării:
PNL ar fi cerut amânarea discuțiilor din coaliție privind data alegerilor, pentru că e... meci. Gorghiu: Cu 24 de ore în plus sau în minus nu se întâmplă absolut nimic
Partidul Național Liberal (PNL) ar fi cerut amânarea ședinței de coaliție, după consultările de la Palatul Victoria, în vederea stabilirii datei alegerilor, pentru că astăzi toată lumea se uită la meciul România - Olanda.
Data alegerilor prezidențiale va fi stabilită undeva la finalul anului şi nu în septembrie. La negocierile de la Palatul Victoria, acolo unde au participat alte partide decât PNL, singurul membru liberal prezent la discuţie a fost Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, cel care trebuie să redacteze Hotărârea de Guvern - să scrie negru pe alb data alegerilor prezidenţiale. Existau informaţii pe surse, potrivit Digi 24, că liberalii vor bloca Guvernul în ceea ce priveşte data alegerilor, nu vor aviza Hotărârea de Guvern dacă data nu este înainte convenită politic.
Consultările s-au încheiat. Din comunicatul de presă transmis aflăm că foarte repede va fi stabilită data alegerilor sau un calendar, pentru că este vorba şi de alegerile prezidenţiale şi de alegerile parlamentare. Şedinţa coaliţiei va avea loc abia joi. Surse liberale citate de Digi 24 susțin că PNL ar fi cerut această amânare, pentru că astăzi toată lumea se uită la meci (n.r. meciul România - Olanda).
Ce spune Alina Gorghiu
"Nu ştiu să vă răspund cine stabileşte calendarul ședințelor de coaliţie. Cu siguranţă, acest dialog a existat între cei doi lideri şi, de comun acord, au stabilit ziua de joi. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Cu 24 de ore în plus sau în minus nu se întâmplă absolut nimic, mai ales că este limpede că şi PSD vrea alegeri în luna noiembrie. Aceste consultări au fost făcute, în opinia mea, doar ca premierul şi partidul domniei sale să aibă un motiv public pentru a ţine alegerile la termen şi a ieşi din discuţia aceasta care ne-a încurcat pe toţi, legat de alegerile în sezonul estival.
Au fost nişte discuţii care au arătat că alegerile prezidențiale la termen sunt cea mai sănătoasă soluţie. Până la urmă, toţi actorii politici parlamentari care au participat la aceste consultări au avut cam aceeași părere. Vă amintesc că şi în 2014, şi în 2019 am avut alegeri prezidenţiale în luna noiembrie şi, din punctul meu de vedere, această dată este una potrivită", a spus liberala Alina Gorghiu, ministrul Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News