Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi vor fi incluse subiecte referitoare la activitatea desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016 şi situaţia actuală a sistemului de sănătate publică - infecţiile intraspitaliceşti ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale.
De asemenea, subiectele din CSAT vor viza strategia militară a României, programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, stadiul îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor MApN, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015, forţele armate ale ţării noastre care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2017, mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varşovia, stadiul şi evoluţia Proiectului unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.
În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, precizează Administraţia Prezidenţială.
Şedinţa CSAT va începe la ora 11,00. Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că pe ordinea de zi a reuniunii CSAT a fost inclus şi un punct legat de domeniul sănătăţii.
'Din păcate, s-a văzut şi cu ocazia ultimului scandal public, cel al dezinfectanţilor, ce pagube imense pot apărea din cauza nepăsării şi a corupţiei în sistemul de sănătate publică. După cum probabil vă amintiţi, am inclus elemente de sănătate în documentul numit 'Strategia naţională de apărare a ţării' şi am inclus sănătatea la chestiuni de securitate naţională. Având în vedere toate acestea, am inclus pe ordinea de zi a CSAT, care va avea loc săptămâna viitoare, pe 27 mai, un punct destinat acestui sector. Am cerut pentru această lămurire în CSAT materiale de la Ministerul Sănătăţii, de la instituţiile care au informaţii în legătură cu aceste chestiuni şi am cerut să vină nu doar cu prezentarea situaţiei, ci şi cu soluţii', declara Iohannis.
El sublinia însă că nu în CSAT se rezolvă problema din domeniul sănătăţii. Pe 13 mai, după întâlnirea de lucru dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, Administraţia Prezidenţială anunţa că mandatul României la summitul NATO de la Varşovia va fi supus validării în cadrul viitoarei şedinţe a CSAT. Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 15 martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol