SRI vrea adoptarea de urgență a legii Big Brother
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp
Preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, Georgian Pop, a afirmat vineri, după avizarea favorabilă a bugetului SRI pe 2016, că se impune adoptarea de urgenţă a legii privind securitatea cibernetică şi cea care reglementează folosirea cartelelor pre-pay, în contextul actualei situaţii internaţionale.

El a atras atenţia că lipsa acestor legi creează o vulnerabilitate în domeniul securităţii naţionale.

'Alaltăieri, la Paris, s-a discutat cu mare responsabilitate dacă mai trebuie menţinut semnalul wi-fi în spaţiile publice. Nu ştiu dacă măsurile extreme sunt bune, dar trebuie să găsim echilibrul corect între dreptul la viaţa privată şi nevoia de securitate. Este o mare provocare pentru noi să găsim acest echilibru, dar trebuie să adoptăm legile. Nu cred că, dacă fugim la nesfârşit de responsabilitatea acestor legi, este bine', a declarat Pop.

Georgian Pop a opinat că este nevoie de un consens politic, care ar putea să se regăsească în cazul legilor legate de securitatea naţională a României.

'Să nu existe nicio tentaţie din partea unui partid să folosească în scop electoral o asemenea legislaţie. Cred că ar fi un semn de maximă maturitate politică. Vă spun asta în contextul în care am analizat şi bugetul şi cu toţii suntem îngrijoraţi de creşterea anumitor fenomene de terorism care s-au petrecut în ultima perioadă în Europa sau de instabilitatea regională din zona extinsă a Mării Negre, Orientul Apropiat', a mai spus Pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel