Data publicării:

SRI, reacție la decizia CCR privind interceptările

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Directorului SRI, Eduard Hellvig, reacționează la decizia Curţii Constituţionale numărul 51 din 16 februarie 2016 privind interceptările. 

"Curtea Constituţională decide în numele legii. Aşa începe orice decizie a Curţii Constituţionale din România. Din acest motiv, Serviciul Român de Informaţii nu a comentat, nu comentează şi nu va comenta decizia CCR care declară articolul 138 din Codul de Procedură Penală neconstituţional.

Pentru Serviciul Român de Informaţii, principalul instrument în misiunea noastră în serviciul cetăţenilor este Legea. Din acest motiv, noi vom pune în aplicare această decizie şi orice altă hotărâre prezentă sau viitoare a Justiţiei. SRI va rămâne şi în mandatul meu o instituţie fermă în respectarea tuturor deciziilor instanţelor şi a statului de drept", precizează comunicatul SRI.

"Pragmatic, evaluarea noastră este că această decizie are un impact cert asupra securităţii naţionale, având în vedere corelarea dintre prevenirea ameninţărilor la securitatea naţională şi contracararea fenomenelor infracţionale asociate. Astfel, în procesul penal, nu vor mai putea face obiectul instrumentarii cu mijloacele tehnice complexe dezvoltate de SRI infracţiuni precum cele de spionaj-trădare, terorism, criminalitate organizată transfrontalieră, contraproliferare, criminalitate informatică şi, nu în ultimul rând, fapte de mare corupţie, ce reprezintă ameninţări grave la adresa securităţii naţionale. În acest sens, considerăm că vor fi afectate dosarele aflate în diferite faze ale justiţiei, în mod special cele privind infracţiuni la adresa securităţii naţionale şi în care s-a cooperat cu SRI, iar instituţia noastră a depus eforturi umane şi materiale considerabile.

[citeste si]

Am convingerea că toate celelalte instituţii au maturitatea şi responsabilitatea de a compensa acest recul. Asigur pe această cale toţi partenerii instituţionali că vor beneficia în continuare de sprijinul necondiţionat al Serviciului nostru.

Consider că este datoria mea, în calitate de director, să mă asigur că, în perioada ce urmează, Serviciul Român de Informaţii îşi va adapta direcţiile de acţiune în raport cu provocările mediului de securitate, urmărind îndeplinirea tuturor obiectivelor de securitate cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale existente", se arată an comunicatul SRI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel