Data publicării:
Spy Cables, documente secrete: Mossad, lovitură cruntă pentru premierul Israelului
Declarația dramatică a premierului israelian Benjamin Netanyahu din 2012, în plenul ONU, potrivit căreia Iranul e la un an distanță de fabricarea unei bombe atomice, a fost contrazisă de propriul său serviciu secret, arată un document top-secret al Mossadului, publicat luni de The Guardian.
Cotidianul britanic și Al Jazeera vor permite publicului o incursiune rară în lumea serviciilor secrete, prin publicarea unor documente secrete ale celor mai influente servicii de informații din lume. Primele materialele de presă au la bază fișiere ale Mossadului, reputatul serviciu extern al Israelului, dar în zilele următoare vor urma dezvăluri din dosare CIA, FSB sau MI-5.
În 2012, în fața liderilor lumii adunați la plenara ONU, "Bibi" Netanyahu a atras din nou atenția asupra amenințării nucleare reprezentate de Iran. Ajutat de reprezentări grafice, premierul israelian a îndemnat la acțiuni împotriva Teheranului, despre care susținea că va putea construi o bomba atomică în maxim un an.
Dar, într-un raport secret împărtășit cu Africa de Sud câteva săptămâni mai târziu, serviciul de informații al Israelului a concluzionat că Iranul "nu întreprinde activitatea necesară pentru producerea armelor". Raportul reliefează contrastul dintre retorica politicienilor israelieni și estimările serviciilor secrete.
Netanyahu l-a umilit pe Obama: ruptură în relația cu premierul Israelului, după pactul cu republicanii
Rapoartele Mossad despre programul nuclear al Iranului în 2012 contrastau puternic cu tonul alarmist al lui Netanyahu, care a descris progresele Teheranului în acest sector ca fiind o amenințare existențială pentru Israel ei securitatea mondială. În 2012, Netanyahu le spunea liderilor lumii: "La primăvară, cel târziu la vară, cu rata actuală a îmbogățirii (uraniului), vor fi finalizat îmbogățirea medie și vor trece la următoarea fază. De acolo, vor mai fi câteva luni, posibil câteva săptămânbi până când vor avea destul uraniu îmbogățit pentru prima bombă".
În culise, Mossadul avea o altă estimare. Într-un raport împărtășit cu spionii sud-africani, agenții israelieni scriau că Iranul "nu pare pregătit" să îmbogățească uraniul la nivelul necesar creării de arme nucleare.
Documentele secrete au fost "scurse" în presă într-un moment dificil pentru relațiile bilaterale americano-israeliene. Barack Obama s-a arătat vizibil deranjat că Benjamin Netanyahu a plănuit, împreună cu liderii republicani, să susțină o declarație în fața Congresului american, în plină campanie electorală la Ierusalim și fără să-l consulte în prelabil pe liderul SUA.
Una dintre temerile Washingtonului în ceea ce privește vizita lui Netanyahu este aceea că liderul israelian va insista din nou că programul nuclear al Iranului este o amenințare iminentă care necesită măsuri urgente și aspre. O problemă sensibilă unde, din nou, Netanyahu este în coliziune cu Obama.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News